Recent, mai mulți cetățeni din Caransebeș și din alte zone au semnalat modificările controversate aduse transportului feroviar pe ruta Caransebeș – București. Conform informațiilor primite, CFR a înlocuit compartimentele de cușetă cu șase locuri cu altele de doar două locuri, o schimbare care a stârnit nemulțumirea călătorilor. În plus, prețul biletelor a crescut, iar mulți dintre pasageri consideră că aceste tarife nu mai sunt accesibile pentru un segment semnificativ din populație.
Deputatul USR Andrei Plujar a ridicat aceste probleme într-o declarație publică, subliniind lipsa de respect față de cetățenii care depind de trenuri pentru a ajunge la destinație. „Condițiile pe această rută nu s-au îmbunătățit deloc în ultimii ani. Călătoria devine o adevărată provocare, fie din cauza defectării locomotivelor, fie din cauza accidentelor frecvente. În plus, în multe cazuri, trenurile staționează chiar și o oră și jumătate în Caransebeș, afectând grav mobilitatea pasagerilor”, a spus Plujar.
Deputatul a atras atenția și asupra dificultăților generate de întârzierile frecvente și impactul lor asupra rutinelor zilnice ale oamenilor care utilizează aceste trenuri în mod regulat. „Aceste întârzieri au un efect direct asupra activităților zilnice, iar lipsa unui transport eficient și punctual afectează în mod negativ accesul la locuri de muncă sau alte destinații importante”, a subliniat Andrei Plujar.
În contextul acestor nemulțumiri, deputatul USR a adresat Ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, o serie de întrebări punctuale privind viitorul transportului feroviar pe această rută. Printre întrebările formulate se numără: „Care sunt motivele pentru care s-au dispus aceste decizii?”, „Ce măsuri vor fi luate pentru a rezolva aceste probleme?” și „Ce alternative există pentru călătorii din Caransebeș care vor să ajungă la București?”.
Andrei Plujar a mai solicitat clarificări cu privire la planurile Ministerului Transporturilor de a îmbunătăți conexiunile feroviare între Banat și sudul țării și a întrebat despre ultimele proiecte majore de infrastructură feroviară implementate în regiune, precum și despre proiectele în desfășurare.
„Este important ca autoritățile să își asume responsabilitatea pentru îmbunătățirea condițiilor de transport feroviar din Banat și să ofere soluții rapide și eficiente. Călătorii merită un transport de calitate, sigur și accesibil”, a concluzionat deputatul USR.
Rămâne de văzut ce răspunsuri va oferi Ministerul Transporturilor, iar în continuare, călătorii din Caransebeș și alte zone ale Banatului speră într-o schimbare reală a condițiilor de călătorie.
Lorena POENARU
Asta numai în pantaloni daca îl inter(epileazā) :;))))