Moment festiv la Reșița! Ioan Popa: „Trei lucruri contează în viață: pământul, credința și familia”

popa

 

Moment festiv la Casa Municipală din Reșița, unde primarul Ioan Popa a premiat cuplurile care au sărbătorit 50 de ani de căsnicie, dar și două doamne care au împlinit peste 90 de ani de viață. „Bunicii Reșiței” au fost felicitați de edil, care le-a înmânat o diplomă, un buchet de flori și o mică atenție financiară. La finalul întâlnirii a fost ciocnită și o cupă de șampanie, iar sărbătoriții zilei au profitat de ocazie pentru a-l lua la întrebări pe primar cu privire la planurile pe care le are pentru dezvoltarea Reșiței.

Fără îndoială că vedetele întâlnirii au fost Sofia Băcilă și Elena Mocanu, ambele trecute de 90 de ani, dar în continuare active și pline de viață, care au venit însoțite de ginere, respectiv de un nepot, pentru a da mâna cu primarul și a se bucura de momentul festiv pregătit pentru ele de reprezentanții administrației locale.

IMG_3544IMG_3550IMG_3552IMG_3553IMG_3557

IMG_3558

Ani mulți înainte și sănătate”, le-a urat Ioan Popa, atât „tinerelor” nonagenare cât și cuplurilor care au ajuns la 50 de ani de căsnicie, față de care și-a exprimat admirația. „Am fost învățat că sunt trei lucruri care contează în viață: pământul, credința și familia”, a adăugat edilul, în opinia căruia clipele petrecute în sânul familiei, când toți se adună în jurul mesei, chiar dacă se întâmplă doar la finalurile de săptămână, sunt de neprețuit.

IMG_3593IMG_3592IMG_3591IMG_3590IMG_3589IMG_3588IMG_3587IMG_3586IMG_3585IMG_3583

 

„Am avut bucuria să acordăm câte o diplomă și o mică atenție din partea Primăriei Reșița pentru 17 cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie. Deși pare poate demodat, având în vedere că facem lucru acesta deja de ceva timp, eu găsesc că este un element important pentru cei care au reușit să aibă deja 50 de ani de căsnicie, dar și pentru reșițeni în totalitatea lor, pentru că au un exemplu despre cum se poate avansa într-o viață de familie, cu dificultăți, cu bune, cu rele, și iată oamenii au fost aici și s-au bucurat foarte mult de acest eveniment.

Am avut și două persoane, două femei care au depășit vârsta de 90 de ani. Stă în obiceiul Primăriei, la fel, să le acorde câte o diplomă și un mic premiu financiar, care să le mângâie un pic, poate , bătrânețile. Și sper să ajungă cât mai mulți reșițeni în această situație, să ne întâlnim aici pentru acest gen de evenimente”, a precizat la finalul întâlnirii primarul Ioan Popa.

 

IMG_3582IMG_3580IMG_3579IMG_3578IMG_3575IMG_3574IMG_3573IMG_3538

 

 

 

Karina TINCUL

 

Stiri similare

2 Comentarii

  1. emilianus

    ”Am fost învățat că sunt trei lucruri care contează în viață: pământul, credința și familia” -spune primarul dar uită să precizeze a câta familie: prima, a doua, a treia, a…N-a??? Pentru că el la vârsta lui ar fi trebuit să aibă vreo 30 ani de căsătorie daca conta familia dar el a ales să renunte la prima familie si să-si ia a doua nevasta care ar fi putut să-i fie fiică. Și acum ne învată ce înseamnă să îți respecți familia și cât de neprețuită este pentru el familia . Noroc că nu mai este asa tinerel si nici bani nu prea mai are că altfel își făcea el și a 3-a, a-4-a și cine mai stie a câta familie, crezând în familie și în beneficiile mesei de duminică. Lupul moralist, curat murdar!

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei