Multe proiecte de finalizat în 2021! Primarul din Ramna nu vrea să-i dezamăgească pe alegători!

ra

Fiind deja la al treilea mandat, primarul comunei Ramna, Magdalena Ciurea ne-a dezvăluit că în acest an are de finalizat multe proiecte. Școala, drumurile comunale, alimentarea cu apă, dispensarul medical sunt câteva dintre obiectivele pe care și le-a propus edilul comunei bănățene.

„În primul rând școala din comună, care este aproape gata. Mai sunt de pus porțile și mai are puțin constructorul de finalizat. Se lucrează intens la drumul Berzovia-Ramna, în acest moment se lucrează la rigolele betonate și în cel mai scurt timp se va finaliza și acest proiect care este prin PNDL 2.

Au început lucrările și la alimentarea cu apă. În satul Valeapai s-au finalizat. Mai sunt câteva cămine de pus la Ramna și urmează să se facă forajele. Sper ca până în vară să se finalizeze și să se facă recepția.

Totodată, așteptăm finalizarea procedurii de licitație prin CNI la drumul comunal 87 Valeapai- hotar Vermeș, au fost deschise ofertele în 12 octombrie și sper să se finalizeze cât mai repede și să înceapă lucrarea.

Se lucrează la studiul de fezabilitate, pentru că am fost introduși în lista sinteză, atât pentru 3 km de străzi calamitate în satul Bărbosu, cât și pentru drumul comunal Bărbosu-Valeapai, fiind în jur de 8 km de asfaltat, în total”, a declarat Magdalena Ciurea

Primarul ne-a mai relatat că a primit o veste bună zilele trecute, tot de la CNI, referitor la dispensarul medical care va fi realizat în comuna Ramna. „Am fost introduși în lista sinteză și urmează să încep studiul de fezabilitate”, explică edilul.

Am depus la CNI proiectul pentru canalizate în comuna Ramna, așteptăm și acolo un răspuns favorabil.

Se lucrează și la montarea sistemului de supraveghere, care în mare parte a fost executat în luna decembrie iar acum se pune în funcțiune. S-a finalizat echiparea tuturor stâlpilor cu lămpi cu leduri, care inițial erau doar pe strada principală, acestea fiind schimbate cu altele de putere mai mare, fiind montate și pe străzile laterale”, precizează Magdalena Ciurea.

Primarul comunei a declarat că își dorește ca lucrurile să meargă bine pentru a nu înșela așteptările cetățenilor care i-au acordat votul pentru al treilea mandat.

„Un lucru îmbucurător este că a fost depus de către Consiliul Județean, la CNI, proiectul pentru DJ 585 Ramna- Valeapai care este problema cea mai mare. Se lucrează la DJ 585, tot prin PNDL, un proiect al CJ, chiar astăzi merg cu echipa de control a domnului Dunca în teren, cu constructorul și proiectantul să ne asigurăm că se execută lucrările cât mai bine, este vorba de DJ 585 Valeapai-Duleu -limită de județ Timiș, care a fost început anul trecut.

Vom avea în luna martie ședința de buget, sper să fie măcar bugetul cât a fost și anul trecut, ca să putem să ne descurcăm, pentru că mai avem de făcut investiții, mai sunt bani de pus la cofinanțare pentru cele două proiecte: drumul comunal și alimentarea cu apă.

Am făcut și studiul de fezabilitate pentru străzile comunale, la Ramna și la Valeapai, pentru că nu puteam să le asfaltez dacă nu aveam apă și canalizare, însă după ce se va aproba proiectul pentru canalizare voi depune și pentru aceste străzi”, a precizat primarul comunei Ramna, Magdalena Ciurea.

 

Lorena POENARU

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei