Muzică, tradiție și emoție la Maciova: Festivalul Nicu Anghel „Ministeru” și-a desemnat laureații

Festivalul Național Concurs Nicu Anghel „Ministeru”, organizat în satul Maciova, comuna Constantin Daicoviciu, județul Caraș-Severin, a ajuns în acest an la cea de-a treia ediție. Evenimentul s-a desfășurat în data de 27 august și a reunit numeroși concurenți din mai multe județe ale țării.

Potrivit lui Dan Mirea, managerul Centrului Județean de Cultură și Artă Caraș-Severin, și ediția din acest an s-a bucurat de o participare numeroasă, concurenții venind din județele Arad, Hunedoara, Timiș, Dolj și Caraș-Severin.

Marele Premiu la secțiunea soliști instrumentiști a ajuns în județul Timiș, în timp ce Marele Premiu la secțiunea soliști vocali a fost câștigat de o tânără concurentă din Oltenia.

Evenimentul este organizat de Centrul Județean de Cultură și Artă Caraș-Severin, în parteneriat cu Primăria comunei Constantin Daicoviciu și Consiliul Local Constantin Daicoviciu.

Un rol important în buna desfășurare a festivalului l-a avut și administrația comunei Constantin Daicoviciu, condusă de primarul Daniel Boambeș, care, încă de la prima ediție, a venit în sprijinul Centrului Județean de Cultură și Artă Caraș-Severin. Colaborarea dintre administrația locală și instituția județeană de cultură a contribuit la organizarea și dezvoltarea acestui eveniment dedicat tradițiilor și muzicii populare.

Evaluarea concurenților a fost realizată de un juriu de specialitate, prezidat de Gheorghe Țunea. Din juriu au mai făcut parte Ramona Vița, solist vocal și profesor de canto, Daniel Iova, profesor de instrumente de suflat în cadrul Centrului de Cultură și Artă Timiș, Mircea Petruț, dirijor și profesor, precum și Mirabela Delia, profesor de canto popular în cadrul Centrului și profesor de muzică la Liceul „Sabin Păuța”.

Pe lângă concursul propriu-zis, programul festivalului a inclus și momente artistice. Publicul s-a putut bucura de recitalul Orchestrei Profesioniste „Semenicul”, din cadrul Centrului Județean de Cultură și Artă Caraș-Severin, precum și de recitalurile susținute de Ramona Vița și Melissa Bălaș, laureata ediției de anul trecut a festivalului.

Prin diversitatea participanților, buna organizare și sprijinul oferit de administrația locală, Festivalul Național Concurs Nicu Anghel „Ministeru” își consolidează locul în calendarul evenimentelor dedicate promovării și valorificării muzicii tradiționale românești.

Lorena POENARU

Știrile zilei