Ne-ați furat până și din amărâta de pensie!

În ianuarie am primit ceva bani în plus la pensie. Nu i-am primit cu bucurie pentru că, nici acum și nici altădată, suma adăugată nu reprezintă nici pe departe compensarea creșterii prețurilor la produsele și serviciile de bază. Știm toți asta. Cu toate că politicienii noștri ne vând baliverne împachetate în staniol și constată ei, că ne merge, cu ei la conducere, tot mai bine.

Cartofii, brânza, ouăle, zahărul și uleiul le plătim dublu, iar celelalte produse de bază din „coșul zilnic” ne apasă la punga zdrențuită cu procente de peste 50% de la ultima „majorare” a pensiei și salariilor și până acum. Iar „arhitecții” acestei construcții economice falimentare, politicienii noștri, aleșii noștri, liberali și social-democrați deopotrivă, îi zic…CREȘTERE ECONOMICĂ! Ba chiar cea mai mare din UE. Nu zău?

Curentul, gazul, apa-canalizarea, gunoiul, parcarea, asigurările și biletul la cinema s-au scumpit cu procente de până la 300% și lor, politicienilor, li se pare (unii chiar sunt convinși la câtă aritmetică știu) că noi o ducem tot mai bine. De ce? Pentru că nu au soluții, pentru că nu se pricep. Și atunci ne mint. Crezându-ne proști.

Normal ar fi ca la anul, în 2024, să le dăm peste gură, să-i alergăm pe ulițele neasfaltate și pline cu noroi, vorba vine, sau, în cel mai fericit caz pentru ei, să-i trimitem la lada cu zdrențe a istoriei. Și să alegem…pe cine? Nu există dezamăgire mai mare pentru un cetățean decât să nu aibă pe cine pune ștampila.

Mama ei de viață!

Mihai SPRÎNCEANĂ

 

4 COMENTARII

  1. Scapă prea uşor dacă îi alergați doar pe ulițele pline cu noroi , iar apoi ,, îi aruncați la lada cu zdrențe a istoriei ” ( ăştia’ au caractere josnice / infecte…fiind lipsiți de scrupule , astfel că se vor sinți în largul lor / prea bine în lada ,, cu zestrea ” respectivă ).
    Mai degrabă trebuie reactivată ,, roata cu noroc ” din vremea lui Horea , Cloşca şi Crişan ( + alte ,, tehnici de masaj proFund ” similare ). În prealabil , trebuie închişi ( îmbrăcați în zdrențe , rupte-n cusătura…) pentru ,, cugetare / contemplare spirituală ” pe o perioadă de cel puțin un an singuri , într-o cameră rece , umedā / mucegăită şi întunecoasă , în care să asculte neâncetat ( la volum mediu şi variabil ridicat ) discursurile lui Ceauşescu ( primind mâncare precum cea servită în cele mai ,, prăpadite ” spitale din ,,Romanistan” ; adică de vreo 16 – 20 Lei/zi ).
    Iar la ,, deZert ” ( ,, dulcegăraie / răsfăț ” pentru ,, papilele gustative ” şi ,, cerebel ” , administrat recreativ în aerul liber din cuRtea stabilimentului ) , avându-se în vedere samavolnicia de care au dat şi dau dovadă față de semenii lor aflați în nevoi şi suferință ( nu mă refer la / este exclusă o altă asemenea categorie parazită / parazitară a societății în acest sens … cu care ,, aleşii / aşa zişi politicieni ” fac echipă ,, de acelaşi soi ” , respectiv se merită unii pe alții ! ) , li se cuvine ,, de facto ” şi ,, de drept ” ( pentru a fi puşi ,, pe calea cea dreaptă ” … ) cel puțin un gang – bang vârtos (din/ cu ciocolată ,,ZULU” africană ) zilnic.

  2. Domnule Sprânceană, de acord cu dvs pana la ultima fraza.
    Partidele astea mari asta vor! Lumea sa creada ca toti sunt la fel, n-ai pe cine si astfel sa nu se prezinte la vot.
    Cui deserveste asta? Tocmai partidelor astea mari, psd si pnl. Ei au adepti, votanti, membri. Daca nu iese 70% din populatie la vot, se duc fanii si membri lor aia 30% si ii voteaza pe ei, psd si pnl.
    Faceti manipulare ascunsa? Asa pe final, sa le dati de gandit cititorilor..
    Sper sa postati asta.

  3. ”Nu există dezamăgire mai mare pentru un cetățean decât să nu aibă pe cine pune ștampila.”

    Există!
    Spre exemplu: dezamăgirea prin care să nu aibă ce pune pe masă.
    Sau să-i vândă alții casa. Tot prin înșelăciuni și falsuri.

  4. Vorba lui Stalin… contează cine numără voturile😉😉😉
    Așa, din când în când, o mitralieră, un gulag, ceva, nu strică, se mai face puțină curățenie… problema e că, în cazul ăsta, așa cum ne arată istoria, cad mai multe victime nevinovate decât politruci🤔🤔🤔 unde mai pui degringolada economică🤔🤔🤔 Rezultatele? Cam zero! Dispar doar unii politruci, restul trec cu „eleganță” în noul regim😉😉😉 ăștia-s o rasă aparte, mai greu de stârpit decât gândacul de Colorado🤔🤔🤔

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei