Am avut anul acesta o vară toridă, cu temperaturi ridicate și greu de suportat. A plouat rar și puțin, iar pământul, în majoritatea zonelor țării, s-a uscat. Fermierii așteptau ca măcar acum, în toamnă, ploile să hrănească pământul pentru recolta anului viitor.
Suntem la sfârșit de brumărel, noiembrie bate deja la ușă, iar noi avem parte de temperaturi ridicate, mercurul termometrelor urcând binișor peste 20-22 de grade în marea majoritate a regiunilor țării.
Directorul ANM, Elena Mateescu, a explicat că finalul lunii octombrie va aduce cu sine temperaturi crescute. Doar în zonele depresionare vom avea temperaturi negative, însă în restul țării va fi neobișnuit de cald, tendință care se va păstra și la începutul lunii noiembrie.
„Este un final de lună octombrie mai cald decât în mod obișnuit. Înregistrăm un nou bilanț în ceea ce privește temperatura medie a acestei luni octombrie 2024, pentru că vedem o abatere termică pozitivă mai mare de un grad Celsius la acest moment și este posibil să se mențină această abatere, luând în considerare valorile de temperaturi până la finalul lunii“.
Dacă la sfârșitul săptămânii trecute meteorologii consemnau 24 de grade, local în partea de sud-vest a țării, mâine deja ne apropiem de pragul unei zile de vară, cu 25 de grade Celsius mai ales în partea de sud a țării.
„Temperaturile minime cresc și ele, însă rămân mai coborâte în special în zonele depresionare din estul Transilvaniei, pentru că aici, în continuare, vorbim de temperaturi negative, spre -5 până la -7 grade Celsius, în timp ce în zonele de câmpie, mai ales din partea de vest, sud, sud-est, vorbim de temperaturi minime de 10 până la 13 grade Celsius“ a mai precizat directorul ANM Elena Mateescu.
Dan AGACHE
„Este un final de lună octombrie mai cald decât în mod obișnuit…”
–
Normal, încălzirea globală, fie aceea și cu tiruri de rachete, asigură temperaturi local sau zonal mai ridicate.
(legea conservării energiei și a entropiei)