Administrația locală din Băile Herculane a transmis un mesaj de felicitare tinerei sportive Nicole Almașan, care a contribuit la câștigarea titlului de Campioană a României la Handbal Junioare 2, alături de echipa Rapid București.
Nicole și-a început cariera sportivă la ACS Hercules Băile Herculane, club recunoscut pentru promovarea tinerelor talente și implicarea activă în viața sportivă a comunității. Reușita sa vine ca o confirmare a muncii și dedicării depuse de-a lungul anilor.
„În numele administrației locale și al întregii comunități din Băile Herculane, adresăm cele mai calde felicitări Nicolei Almașan, care a contribuit la câștigarea titlului național. Suntem mândri că orașul nostru este locul de unde a pornit acest frumos drum sportiv și îi dorim multe reușite în cariera sa”, a transmis primarul Gheorghe Orza.
Totodată, autoritățile locale au adresat felicitări speciale antrenorului Drăgoiu Toma, cel care a ghidat-o pe Nicole în primii pași spre performanță. „Un profesionist desăvârșit, dedicat și performant, care oferă șanse reale tinerilor sportivi și îi ghidează cu pasiune și responsabilitate”, a subliniat edilul.
Primăria a ținut să aprecieze și implicarea familiei Nicolei Almașan, alături de munca echipei și antrenorilor de la Rapid București, subliniind importanța colaborării și a susținerii în construirea unei cariere sportive de succes.
Performanța Nicolei Almașan este o sursă de mândrie pentru întreaga comunitate și o încurajare pentru tinerii sportivi din Băile Herculane să-și urmeze visurile.
Lorena POENARU