Spitalul Județean de Urgență din Reșița, în vizorul consilierilor județeni cărășeni. Social-democratul Ioan Crina cere o reorganizare a unității spitalicești, dar și luarea unor măsuri pentru eficientizarea activității la Unitatea de primiri urgențe a spitalului (UPU).
Un proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei și a statului de funcții a unității spitalicești, prezentat în ședința Consiliului Județean de ieri, l-a determinat pe Crina să ceară prezentarea unei o situații a spitalului. Consilierul județean vrea să vadă exact ce activitate s-a derulat pe fiecare din secțiile spitalului de la începutul anului, numărul pacienților care au beneficiat de tratament, dar și al personalului, fiind de părere că numărul de posturi de la SJUR este „enorm pentru activitatea pe care o desfășoară. SJUR are 1.200 de posturi, 100 de posturi de personal auxiliar. Ne mai mirăm că am văzut o situație făcută de super managerul dinainte (Mircea Laza n.r.) în are spunea că cu toți banii pe care îi ia de la CAS nu poate achita salariile. Deci, trebuie reorganizat, trebuie luate măsuri”, a exclamat Crina, care susține că de abia acum și-a dat seara de gravitatea situației de la SJUR.

Pe de altă parte, social-democratul a arătat cu degetul și spre Unitatea de primiri urgențe, afirmând că pacienții care se prezintă la UPU nu sunt băgați în seamă cu orele, uneori cu consecințe grave.
„Cunosc destul de multă lume în Reșița și primesc fel și fel de semnale de la cunoscuți. 90% din ele sunt cu probleme pe care le are UPU. Stau în sala de așteptare și nu îi bagă nimeni în seamă.
Săptămâna asta mi s-a întâmplat o chestie rea de tot. Un șofer angajat la mine, de 56 de ani, a mers la UPU, în foaia de observație la ora 14:00 s-a prezentat acolo, până la 17:30 nu i-a făcut nimeni nimic. Atunci i-au făcut un EKG, au constatat că a făcut infarct și în 2 ore, omul a murit în salvare, în drum spre Timișoara.
De fiecare dată când trec prin fața spitalului, văd foarte multă lume adunată acolo. Nu poți să intervii în actul medical, dar haideți să punem niște camere să vedem efectiv, nu se poate să stea omul 3 ore acolo că îl doare, că e lovit, că sângerează, ăsta cu infarct să stea 3 ore acolo și să nu aibă nimeni grijă de el. Nu mi se pare normal.
Probabil că va fi o cercetare, dar nu cred că oamenii aia au făcut tot ce trebuie. Un om de 56 de ani a murit”, a precizat Ioan Crina.
În cadrul ședinței s-a atras atenția asupra faptului că activitatea de la UPU este de multe ori îngreunată de faptul că o bună parte a celor care se prezintă la urgențe nu ar trebui să o facă neavând probleme care să necesite o intervenție imediată.
„Vin foarte mulți pacienți care nu ar avea de ce să vină acolo, pentru orice îi doare vin acolo. Așa sunt informațiile, trebuie analizat dacă este adevărat. Trebuie un triaj acolo, dar nu pot să vă spun care sunt procedurile, este un șef acolo, un șef care este apreciat. Azi am auzit de această problemă, știam că nu te preiau în 2 minute, așa cum vedem în filme, dar chiar să stai 2-3 ore și să apară astfel de complicații, nu știam.

Poate nu au suficienți medici, asistente să preia toate cazurile. Am dat sarcină conducerii să analizeze și să vină cu niște propuneri de a optimiza lucru și de a muta personal din secțiile unde nu există activitate, către punctele fierbinți”, a afirmat Romeo Dunca, președintele CJ Caraș-Severin, în subordinea căruia se află SJUR.
Karina TINCUL
















Sunt prea mulți sau prea puțin angajați? Rămâi cu același număr de angajați dar transferi doctorul ginecolog la UPU ca să acoperi un post liber? Sau mai angajezi unul „de meserie” și atunci mai crește puțin numărul de angajați?
Votați Partidul Comasat Român, că noi avem grijă de voi!!! 😉
”… în foaia de observație la ora 14:00 s-a prezentat acolo, până la 17:30 nu i-a făcut nimeni nimic …”
–
🙁
Normal (conform ”procedurilor”), păi dacă cumva avea Sars Cov 2 și nu erau relevante testele de laborator? Nu ar fi contaminat alți pacienți?
(Că tot așa a murit cineva și de la o fractură de gleznă însă Vela i-a adus flori la cimitir, în compensație, cu elicopterul MAI).
Oricum, și ”milițianul” îți poate suspenda 3 zile (nu doar 3-4 ore) libertatea și dreptul de a conduce – dacă suspectează (rezonabil sau cu bocancul) că amețeala ta s-ar datora ”oboselii” (până apare un rezultat al testelor biologice).
Nu?
Trăiască regimul totalitar (Heil).
Acest hipopotam al politicii cărășene se pricepe și la medicina,ca de restul ne-am dat seama, știe tot și nu înțelege nimic
Chiar dc nu îmi place de acest om, a spus macar un mare adevăr: la primiri urgențe nu ești băgat în seamă și mai presus de asta sunt niste asistente și doctori acolo care se cred pe propria moșie. Poate că uita că sunt plătiți din salariile oamenilor de rând care plătesc impozite și taxe la sănătate, care poate nu beneficiază nici măcar o dată de aceasta ( cazul meu). Astfel de comportament și atitudine ar trebui drastic sancționată , chiar cu desfacerea contractului de muncă. Sunt destui care așteaptă un post de doctor sau asistent. Fără șpagă desigur.
Acești angajați, idioți vs.idioate, sunt cei mai preferitti, de la guvern în jos. Toate instituțiile și de stat și private consideră aceste hiene, mâncătoare de stârvuri, aceste jeguri sun preferate național cât și internațional, în alte continente, țări nu numai Europa și SUA!!
Ne invartim in jurul cozii. Tot ce semnalati sunt simptome nu cauza. Sistemul sanitar public in Romania este praf, incepand de la spitale, continuand cu angajati care se cred Dumnezeu (pentru care pierderea de vieti omenesti este o simpla statistica, urmata de logistica (paturi, aparatura, medicamente) si servicii mizerabile. Aici e nevoie de o reforma majora daca se vrea a se schimba ceva. Dar momentan nu se vrea, pentru ca decidentii nu se trateaza in Romania, asa ca nu au nici un interes in a schimba ceva.