Episcopul Lucian pune piciorul în prag! Nu se vor mai construi alte biserici în Caraș-Severin!

modelmic

În județul Caraș-Severin au fost construite în ultimii 25 de ani suficiente biserici și mănăstiri, drept urmare nu vor mai fi deschise noi șantiere. Declarația aparține Episcopului Caransebeșului, Lucian Mic, și a fost făcută în plenul Consiliului Județean Caraș-Severin, unde înaltul reprezentant al Bisericii a participat la o slujbă de binecuvântare cu ocazia instalării noii conduceri administrative a județului. 

Episcopia Caransebeșului nu va mai deschide noi șantiere și nu vom mai pune alte pietre de temelie pentru ridicarea altor biserici. Nu pentru că ascultăm de glasul celor care au strigat în toamna anului trecut – vrem spitale, nu catedrale – ci pentru că efectiv, în județul Caraș-Severin s-au construit de la Revoluție până la ora actuală destule sau suficiente biserici și mănăstiri. Vrem doar să continuăm șantierele pe care le avem în desfășurare, să finalizăm bisericile pe care le avem în construcție”, a afirmat Lucian Mic.

Confirm ÎPS Lucian, printre principalele lăcașuri de cult aflate în construcție la ora actuală se numără: biserica „Sfântul Dimitrie cel Nou” din cartierul Nord din Caransebeş, biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Bocşa Română, bierica din parohia Măureni, biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Oraviţa și biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Moldova Nouă.

În prezent, Episcopia Caransebeșului, înființată în anul 1865, este formată din 217 parohii, 14 filii grupate în 4 protopopiate, 10 cercuri pastoral-misionare, 25 de așezăminte monahale, 9 mănăstiri, 13 schituri și 3 așezăminte social – monahale. În cadrul Episcopiei își desfășoară activitatea aproape 800 de angajați, dintre care 470 sunt angajați neclericali.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei