„Nu trebuie să ne panicăm, dar noi, instituțiile statului trebuie să fim în stare de alertă“

aa

„În Caraș-Severin am avut săptămâna trecută primul pacient suspect de infecție cu coronavirus. Organele abilitate au gestionat cu competență cazul respectiv, care din fericire nu s-a confirmat, a fost o alertă falsă. La nivel județean am implementat procedurile standard, proceduri stabilite de către Institutul Națională de Sănătate Publică și fac referire la cele principale: în punctele de trecere a frontierei trebuie asigurate de către unitățile sanitare și mă refer în cazul nostru la Direcția de Sănătate Publică din Caraș-Severin, o verificare prealabilă a persoanelor care au fost în zonele afectate cu coronavirus din nordul Italiei și nu numai, și din zona Lazio“ a declarat în exclusivitate pentru Reper24 directorul DSP Caraș Severin Dănilă Miloș.

 

În cele două puncte de intrare în țară din județ Vama Naidăș și Moldova Nouă port, sunt stabilite echipele de control. Acestea solicită și transmit informațiile colectate de la persoanele care intră în țară printr-un chestionar stabilit la nivel național.

Referitor la informările care se realizează pentru medicii de familie, directorul Dănilă Miloș a mai precizat: „În cazul în care se suspicionează că o anumită persoană este venită dintr-o anumită zonă de contact, formularul este trimis către medicul de familie al acestuia, iar persoana, chiar dacă nu prezintă simptome, este sfătuită să se autoizoleze timp de 14 zile. Asta înseamnă că timp de două săptămâni, persoana respectivă nu are voie să iasă în colectivitate“.

Discuția cu directorul Miloș a avut loc luni dimineața, după întâlnirea cu prefectul județului Cristian Gâfu, tocmai pe acest subiect: „Nu astăzi am discutat prima oară; o facem încă de acum 14 zile. Am stabilit care sunt măsurile necesare, iar dacă apare o situație mai puțin dorită, activăm și celula de criză stabilită la nivelul Prefecturii. Persoanele care sunt infectate sau suspicionate cu coronavirus sunt trimise la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara, cel mai apropiat centru regional pregătit pentru astfel de cazuri. Și Caraș-Severinul este pregătit să acorde o carantinare a persoanelor venite din Nordul Italiei. La nivel județean am pregătit 3 centre pentru astfel de cazuri, dar prefer să nu fac precizarea referitoare locația acestora“.
Directorul DSP Caraș Severin Dănilă Miloș a precizat și care sunt măsurile de prevenire a infectării cu acest virus: „Coronavirusul nu se transmite prin aer; el se transmite prin intermediul picăturilor de tuse și salivă, care se pot muta prin contact de la un pacient bolnav la unul sănătos. Dacă cineva tușește și sar picăturile pe butoanele unui lift de exemplu, iar altcineva atinge acele butoane iar apoi duce mâna la față, la gură sau la ochi, se poate infecta. Deci una peste alta, este o transmitere prin contact“.

Citește și Raed Arafat: „Probabilitatea ca România să fie ocolită de coronavirus este foarte scăzută”! Măsurile preventive recomandate

Despre simptome, Directorul Miloș a precizat că acestea sunt: febră, tuse, de obicei seacă, dificultate în respirație, care apare de regulă după o săptămână, nu se întâlnește rinorea, strănutul sau durerea în gât. Perioada de incubație a virusului este între două și 14 zile, iar rezistența acestuia la temperaturi de minus 20 sau peste 20 de grade este scăzută.

Despre măsurile profilactice care au rezultate bune în prevenirea infectării cu temutul virus, directorul DSP Caraș-Severin a mai precizat: „El se distruge foarte ușor prin spălare, prin dezinfecție; nu este un virus rezistent la măsurile de dezinfecție și atunci săpunul, dezinfectanții banali precum alcoolul medicinal, sunt măsuri extraordinar de eficiente cu privire la protecția persoanelor“.

Citește și  Alertă de coronavirus în Caransebeș, la doar 30 de metri de locuința primarului

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei