Colegiul Medicilor Stomatologi Caraș-Severin trage un semnal de alarmă cu privire la apariția unor practici care pot pune în pericol sănătatea pacienților. Potrivit președintelui instituției, dr. Raluca Ligia Alis Soran, pe teritoriul României sunt organizate tot mai frecvent întâlniri de promovare a serviciilor unor clinici stomatologice din străinătate în hoteluri, săli de conferință sau centre de evenimente, spații care nu sunt autorizate pentru desfășurarea actului medical.
Medicul stomatolog avertizează că astfel de consultații sau evaluări realizate în afara cabinetelor stomatologice autorizate sunt ilegale și îi pot expune pe pacienți unor riscuri serioase.
„Pacienții au dreptul să își aleagă medicul și locul în care doresc să urmeze un tratament, inclusiv în afara țării. Însă această alegere trebuie făcută în cunoștință de cauză, pe baza unei informări corecte și cu respectarea legislației și a normelor de siguranță”, transmite dr. Raluca Soran.
Potrivit președintelui CMS Caraș-Severin, în lipsa unui cadru medical autorizat și a unor profesioniști care au drept legal de exercitare a medicinei dentare în România, pacienții se pot confrunta cu numeroase probleme. Printre acestea se numără evaluări medicale incomplete, realizate doar pe baza unor radiografii, fără o consultație clinică propriu-zisă, planuri de tratament stabilite fără examinarea completă a pacientului, recomandări motivate comercial și nu medical, precum și lipsa unei răspunderi profesionale clare pe teritoriul României.
De asemenea, pot apărea dificultăți în gestionarea eventualelor complicații după tratament, iar pacienții nu au garanția că persoanele care oferă recomandări au statutul profesional necesar sau dreptul legal de a practica medicina dentară în România. În plus, este afectată continuitatea actului medical și protecția juridică a pacientului.
Colegiul Medicilor Stomatologi Caraș-Severin recomandă tuturor celor care intenționează să urmeze un tratament stomatologic să verifice dacă persoana care oferă consultația este medic stomatolog și dacă deține drept de liberă practică ori aviz legal pentru exercitarea profesiei în România.
Totodată, pacienții sunt sfătuiți să nu accepte stabilirea unui diagnostic sau a unui plan de tratament într-un hotel sau într-un alt spațiu neautorizat, doar în urma unei discuții ori a analizării unei radiografii. O evaluare corectă trebuie realizată întotdeauna într-un cabinet stomatologic autorizat, unde pacientul beneficiază de examinare completă, informații privind alternativele terapeutice, riscurile și complicațiile posibile, precum și de un plan de monitorizare postoperatorie.
Prin acest apel, CMS Caraș-Severin își propune să informeze publicul și să contribuie la protejarea pacienților împotriva unor practici care pot afecta atât sănătatea, cât și siguranța actului medical.
Lorena POENARU

















