Nu vom ști niciodată de ce, cu adevărat nu vom ști, de ce dl Dunca a venit cu cuțitul între dinți, ca Winnetou în tabăra fețelor palide, la Consiliul Județean în urmă cu 3 ani, dacă furia i-a fost… implementată sau i-a venit lui așa, din cauza hurducăielilor pe drumurile noastre toate din înaltul tir-ului său cu nr 1. Așa cum nu vom ști de ce dl Crina și a sa ceată, toți voinici cu fruntea lată, scot sabia la fiecare încercare a președintelui de CJ de a pune pe tapet vreun proiect. Ei însă știu. Știu toți. Și ăia și ăia. Noi, unii dintre noi, avem doar bănuieli. În spatele discursurilor și argumentelor din programul ambelor tabere, din ședințele mult prea dese, stau interese uriașe și bani foarte mulți (mai ales europeni) care le-au luat mințile aleșilor noștri.
Peste tot, în toate birourile CJ, ca și în toate primăriile, nu se vorbește decât pe șoptite despre lucrări (șefii le spun investiții) și bani, firme de casă și comisioane. Se fac calcule, înmulțiri și adunări. Despre împărțiri se discută în alte locuri, cu bruiaj clasificat. Nimeni însă nu are curajul să spună răspicat ceva, nimeni nu-și dă foc la scaunul de sub fund.
De la sutele de milioane băgate în noul Spital Județean și până la firfiricii din cositul bălăriilor de pe marginea drumului județean Reșița-Grădinari este cale de doar un om și-o firmă. Firma noastră sau a voastră. Iar pentru a ajunge la ei, la grămada de bani, trebuie să-ți învingi „dușmanul” pe câmpul de luptă. Totul este pe viață și pe moarte.
Chiar, mai crede cineva că dl Crina și cei 40 sau câți or fi, își arată colții și recurg la toate tertipurile pentru că mor de grija noastră? Dacă așa credeți, mergeți pe mâna lor și veți fi fericiți. Sau dacă dvs credeți că din înaltul helicopterului său dl Dunca vă împrăștie doar lozuri câștigătoare și vouchere de bunăstare și fericire vă înșelați.
Nu vom ști niciodată ce-i dincolo de munți, munții noștri!
Mihai SPRÎNCEANĂ


















”… scot sabia la fiecare încercare a președintelui de CJ de a pune pe tapet vreun proiect …”
–
Adică atunci când la fiecare plan cincinal în 4 ani și jumătate, pus pe tapet din unică inițiativă a președintelui ”iubit” (führer), nu scotea nimeni sabia opoziție, era mai bine decât sub Căpitanul (actual) din CJ?
Aplauze puternice, prelungite, ovații, scandări de lozinci, ceva?
Ăia, așa ca mine și autorul articolului, nefamiliarizați cu diferitele interese din CJ, cam „bălmejim” prin ceață… Ce-i clar, este că „prestația” din ultimii 30 de ani a celor din opoziția de azi le-a fost de folos doar lor și că actualul șef al CJ nu-i în stare să-și „promoveze” proiectele, bune-rele cum pt fi…
Erată: „cum or fi”