Spre deosebire de alți ani, primele zile ale anului 2025 au trecut fără accidente rutiere grave pe drumurile din Caraș-Severin, conform unui bilanț transmis de Inspectoratul Județean de Poliție, în care este detaliată activitatea IPJ în perioada 31 decembrie – 7 ianuarie. De altfel, conform datelor IPJ, numărul accidentelor rutiere grave înregistrate în 2024 în Caraș-Severin a fost în scădere cu peste 35% față de anul precedent, iar numărul deceselor din accidente rutiere a scăzut cu aproape 20%. În 2024 au fost înregistrate 44 de accidente rutiere grave, în urma cărora 21 de persoane au decedat.
„În perioada 31 decembrie 2024 –7 ianuarie 2025, au fost soluționate 299 de sesizări ale cetățenilor dintre care 241 prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
Polițiștii au desfășurat 104 acțiuni operative, aplicând 642 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 177.000 de lei.
32 de permise de conducere au fost reținute, iar 11 certificate de înmatriculare au fost retrase pentru abateri de la legislația rutieră.
Au fost sesizate 49 de infracțiuni, dintre care 27 de infracțiuni contra persoanei, 13 contra patrimoniului și 7 infracțiuni rutiere, 4 dintre acestea de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, transmite Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.
De asemenea, în perioada sărbătorilor polițiștii au continuat acțiunile pentru prevenirea evenimentelor negative cauzate de folosirea necorespunzătoare a articolelor pirotehnice.
În cadrul Planul național de Măsuri „Pirotehnic”, derulat începând cu data de 30 septembrie, au fost desfășurate în total 215 acțiuni și controale, la persoanele fizice și juridice autorizate. Au fost depistate 18 persoane fizice și juridice neautorizate să desfășoare operațiuni cu astfel de articole, iar pentru neregulile constatate au fost efectuate 2 percheziții domiciliare și au fost întocmite 19 dosare penale. De asemenea, polițiștii au aplicat 20 de sancțiuni contravenționale în valoare de 7.500 de lei și au indisponibilizat 200 de kilograme de articole pirotehnice în valoare de 14.300 de lei.
Karina TINCUL
Au scăzut accidentele rutiere grave????Poate e rezultatul ca nu mai vedem politisti rutieri pe strada???. Acest oraș nu cred ca mai are Politie Rutiera .Nu vezi un polițist de la circulație pe strada. Mai rar circula câte o mașină de Politie prin Resita.Este haos total în oraș.Fiecare face ce vrea ,trece pe unde vrea……
”În cadrul Planul național de Măsuri „Pirotehnic”, derulat …”
–
Iată că milițienii au derulat activități de geniu 🙂
(DEX)
pirotehnie, pirotehnii, substantiv feminin
1. (numai) singular Tehnica fabricării și a utilizării unor dispozitive, a unor materiale care servesc la aprinderea munițiilor, a armelor de foc, a unor substanțe explozibile, a artificiilor etc.
sinonime: pirotehnică
1.1. Tehnica producerii, conducerii și utilizării focului.
2. Fabrică de muniții.