Un nou proiect impelementat de primarul Daniel Boambeș se apropie de final.
Sunt în derulare lucrările la investiţia de „Reabilitare și extindere, branșamente, racorduri la rețeaua de apă și canalizare din loclaitățile Prisaca și Zăgujeni”, din comuna Constantin Daicoviciu.
Investiţia este finanţată din fonduri de la bugetul de stat, prin Programul Național „Anghel Saligny”.
„Prin realizarea acestei investiţii se asigură reabilitarea căminelor de apă cu apometre, cu citire la distanţă şi a căminelor de racord la reţeaua de canalizare pentru fiecare gospodărie din cele 2 localităţi.
De asemenea, s-a montat încă un bazin de apă de 100 mc suplimentar la staţia de apă Zăgujeni, necesar pentru asigurarea volumului de apă pentru gospodăriile celor 2 localităţi, avănd in vedere creşterea numărului de construcţii noi aflate în diverse faze de construcţie”, a declarat primarul comunei Constantin Daicoviciu, Daniel Boambeș.
Lorena POENARU


















Cu podul peste râul Timiș a rezolva plemalul ?
Din 2022 e în aceeași stare, iar boambeș refuză să intabuleze podul și să-l repare.