-0.4 C
Reșița
duminică, 09 februarie 25

O familie cu trei copii, salvată de jandarmii montani cărășeni!

În timp ce patrulau in zona stațiunii Muntele Mic, jandarmii montani au fost sesizați că un autoturism este înzăpezit în zona montană Șaua Jigorie.

Ajunși la locul indicat, jandarmii au identificat o familie din Timișoara, formată din doi părinți și trei copii cu vârste între 6 și 16 ani, care se aflau în drumeție pe Muntele Mic. Pasionați de natură, s-au abătut de la drumul principal pentru a ajunge în zona Șaua Jigorie, dorind să imortalizeze peisajul montan prin fotografii.

Din păcate, în drumul lor de întoarcere spre casă, autoturismul s-a înzăpezit, iar condițiile meteorologice dificile au făcut ca situația să devină mai complicată. Jandarmii montani, însă, au reușit să troleze mașina din zăpadă, asigurându-se că familia poate să-și continue drumul în siguranță.

Este important de menționat că, deși o fotografie poate surprinde frumusețea naturii, uneori condițiile de drum pot deveni periculoase.

Jandarmii montani sunt întotdeauna pregătiți să intervină rapid în astfel de situații, oferind suport turiștilor, indiferent de vreme sau dificultățile întâlnite în natură.

Reamintim tuturor celor care vizitează zonele montane să fie precauți și să ceară ajutorul autorităților în cazul în care intampină dificultăți”, a precizat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Caraș-Severin, Marius Săndulescu.

Lorena POENARU

1 COMENTARIU

  1. ”Jandarmii montani, însă, au reușit să troleze mașina din zăpadă …”

    Este benefic să reușești să trolezi!
    Însă, dacă ar fi fost milițieni rurali (și nu jandarmi montani) s-ar fi autosesizat deja pentru posibilă conducere sub influența băuturilor alcoolice, a euforiei de munte cu ”joint” sau a lipsei anvelopelor de off-road, pentru a stabili (cu exactitate) cauzele producerii evenimentului de părăsire a părții carosabile.
    Nu?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei