fbpx
22.7 C
Reșița
luni, 09 septembrie 24

O mare de tineri la Reșița! „Vor fi niște zile foarte frumoase”!

Sute de tineri vor lua cu asalt municipiul Reșița la finalul acestei săptămâni pentru a lua parte la un eveniment deosebit. Derulată sub motto-ul „Voi sunteți lumina lumii”, Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Banatul Montan se dorește a da tonul pentru o schimbare în bine, într-o lume în care întunericul și confuzia par să câștige tot mai mult teren, după cum transmit organizatorii: Episcopia Caransebeșului, ATOR Banatul de Munte și Primăria Reșița.

Este evenimentul central al Reșiței în luna august. Suntem bucuroși că municipiul de pe Bârzava este pentru a treia oară gazda acestui eveniment la care vor participa anul acesta 500 de tineri. Trebuie menționat că dacă nu era suportul și sprijinul logistic și financiar al Primăriei, ne-ar fi fost foarte greu să organizăm acest eveniment la Reșița. Mulțumiri primarului care ne-a susținut și încurajat să creștem și dacă ne ajută Dumnezeu pe viitor vom aduce din ce în ce mai mulți tineri”, a precizat în cadrul unei conferințe de presă susținută astăzi, părintele Mihai Ciucur, unul dintre organizatori.

Ioan Popa: „Este foarte important să ne găsim timp pentru Dumnezeu”

Primarul Reșiței, prezent și el la conferința de presă de astăzi, conferință de prezentare a evenimentului care se va derula la finalul acestei săptămâni în municipiul de pe Bârzava, s-a declarat bucuros de faptul că orașul pe care îl conduce găzduiește pentru cea de-a treia oară acest eveniment de amploare dedicat tinereții și credinței.

Mă bucur să fim parte la acest eveniment important. Primăria Reșița a contribuit în primul rând cu zona de cazare și de mese, cu situația de transport urban pentru această mare de tineri, pentru că 500 de tineri care se mișcă într-un oraș înseamnă o logistică destul de serioasă care trebuie să fie pusă la dispoziția lor. Suntem la curent cu toate activitățile pe care și le-au propus zilele acestea, în centrul civic, la Polivalentă, la catedrala din Govândari. Mulțumesc părintelui Ciucur și Prea Sfinției Sale Episcopul Lucian pentru că a avut încredere să organizăm acest eveniment la Reșița. Este o colaborare care a început de mai multă vreme și eu sper să crească de la an la an.

Ceea ce doresc este să transmitem prin intermediul acestor tineri, un mesaj către toți tinerii din Reșița, din Banatul de Munte, că în afară de activitățile pe care ei le desfășoară zilnic, educative sau în timpul lor liber, este foarte important să ne găsim timp pentru Dumnezeu. Le doresc să aibă parte de un sejur plăcut la Reșița și vom fi alături de dânșii în zilele ce urmează”, a declarat edilul reșițean.

Cine sunt participanții la ITO Banatul de Munte?

La eveniment sunt așteptați 500 de tineri, atât din Caraș-Severin și din alte județe ale țării, cât și de peste hotare.

300 de participanți sunt din Caraș-Severin și 200 din afara județului. Vor fi tineri din Reșița, Caransebeș, Oravița, Oțelu Roșu, Băile Herculane, Anina, Bocșa și din sate precum Moniom, Poiana Buchin, Valeadeni, Goleț, Zervești, Teregova. Vom avea participanți din Timișoara, Arad, Iași, Suceava, Huși, Vaslui, Craiova, Vâlcea, Mehedinți, Teleorman, Slatina, Alba Iulia, Covasna, Harghita, Hunedoara, Tulcea, Maramureș, precum și două delegații din Episcopia Basarabiei de Sud, din Republica Moldova și din Episcopia Dacia Felix din Serbia.

O să fie niște zile foarte frumoase. Suntem bucuroși să îi primim pe toți, să le arătăm tot ce poate să ofere Reșița mai frumos”, a precizat Anita Radics, președintele ATOR Banatul de Munte.

Programul ITO Banatul de Munte!

Festivitatea de deschidere a ITO Banatul de Munte va avea loc vineri, de la ora 10:00, în centrul civic al Reșiței și va include, pe lângă o slujbă de binecuvântare și alocuțiunile oficialităților, și defilarea delegațiilor participante la eveniment.

Va urma, de la ora 15:00, o vânătoare de comori prin care se va încerca punerea în valoare a unor obiective de patrimoniu din Reșița, cum ar fi Școala Pittner sau funicularul. De la ora 18:00 va avea loc o procesiune a tinereții pe traseul Colegiul Național Traian Lalescu – strada Bielefeld – Bulevardul Revoluția din Decembrie – centrul civic, urmată la ora 20:00 de un concert în centru, susținut de trupele reșițene Phaser și Ali & Fly ft Cristi.

Sâmbătă de la ora 10:30 este programată în Sala Polivalentă o conferință duhovnicească pentru tineri susținută de PSS Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud și de părintele arhimandrit Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului. De la ora 15:00 în Parcul „Episcop Martin Valeriu Frențiu” (fostul Parc cărășana) vor avea loc diverse ateliere artistice și meșteșugărești, cum ar fi ateliere de olărit, sculptat linguri, croșetat, cusut, de protejare a naturii, confecționare de păpuși de teatru sau robotică. Sâmbătă seara, participanții la eveniment se vor deplasa în Poiana Golului, la stema UCMR, unde va avea loc tradiționalul foc de tabără.

Evenimentul se va încheia duminică, cu o liturghie arhierească la catedrala din Muncitoresc, la care vor participa PSS Lucian, alături de PSS Veniamin și un sobor de preoți din județ și țară.

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Banatul Montan, deschisă tuturor celor care doresc să se bucure de ea!

Toate activitățile derulate pe parcursul celor trei zile nu sunt dedicate exclusiv tinerilor ortodocși. Poate participa oricine este interesat, indiferent de vârstă sau confesiune, motiv pentru care acțiunile sunt derulate în spații deschise sau publice, au mai ținut să transmită organizatorii.

Citește si:  Când se termină lucrările la tramvai? „Se lucrează în ritm accelerat”, susține primarul Popa

Karina TINCUL

1 COMENTARIU

  1. Poate acesti tineri se vor trezi si vor reintroduce porunca : sa nu furi ,pe care cei batrani nu o mai respecta de cand au furat de la greco-catolici : bisericile ,manastirile si alte bunuri !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei