O stradă din Dealul Crucii va fi modernizată printr-un proiect depus pe GAL

modelmic

Situația infrastructurii rutiere continuă să fie un subiect de actualitate pentru primarul municipiului Reșita, Ioan Popa. O serie de cartiere necesită intervenții din partea Serviciului de Întreținere a Patrimoniului, unde ochiul șefului de serviciu al primăriei reșițene, profesionistul Dani Călin, trebuie să fie vigilent. Una dintre problemele aduse în discuție de reșițeni este calitatea drumurilor din zona Dealul Crucii. Edilul afirmă că a găsit o soluție pentru tronsonul de legătură dintre cartierul Dealul Crucii și arterele principale ale orașului.

„În Dealul Crucii avem un proiect pe GAL, pe incluziune socială și vom moderniza o stradă care urcă din Muncitoresc, pe Feroviarului, urcă în sus pe Rândul 1, Rândul 2, Rândul 3, și coboară la fostul Crossi pentru că vrem să facem transport public în zonă, să introducem un microbuz să poată prelua cetățenii și din zona Dealul Crucii”, a declarat primarul Ioan Popa.

Edilul a precizat că s-a întârziat începerea lucrărilor la refacerea străzilor din această zonă pentru că s-a așteptat finalizarea lucrărilor la rețeaua de gaz, dar și cele pentru canalizare și apă realizate de Aquacaraș.

 

Elena FRANȚ

Distribuie pe:

Stiri similare

4 Comentarii

  1. Rozsa Petronela

    Să vedem in ce an va fi făcută treaba asta.Cred ca vor mai trece vreo 10 ani.La taxe si impozite plătim ca in oras si noi avem condiții ca la țară. Fata canalizare fara asfalt .

    Raspunde
  2. Costa

    Poate trece domnul Dani Calin si pe strada Carpati din Muncitoresc,strada distrusa de Aquacaras dupa ce au inlocuit reteaua de apa potabila.Ma indoiesc ca primarul o va face desi il asteptam “cu drag”…
    Apropos,cine a facut receptia lucrarii pe str.Carpati ? Strada nu a fost adusa la starea initiala si s-a pus praf de zgura pe ea,praf pe care il tragem in piept zilnic ….
    Mai un pic su nu vom mai putea avea acces auto pe strada-vezi craterele din intersectia cu str.Randunica….
    Mai asfaltati si strazile pe care nu a.fost asfalt vreodata,nu doar pe cele asfaltate deja…Si noi platim impozite !

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei