Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin a transmis un mesaj de recunoștință, respect și apreciere tuturor celor care, prin muncă, dăruire și responsabilitate, contribuie zi de zi la binele semenilor.
Mesajul se adresează angajaților DGASPC, asistenților sociali, asistenților maternali, asistenților personali, îngrijitorilor, precum și tuturor profesioniștilor din centrele și serviciile sociale ale județului, pentru efortul constant, empatia și devotamentul cu care sprijină copiii, persoanele vârstnice, persoanele cu dizabilități și familiile aflate în dificultate.
Totodată, reprezentanții instituției au îndreptat gânduri bune către beneficiarii serviciilor sociale, cărora le-au transmis urări de sănătate, liniște și speranță, dar și către partenerii instituționali și organizațiile neguvernamentale care sunt alături de DGASPC Caraș-Severin în misiunea de a construi o comunitate mai solidară și mai umană.
Instituția transmite ca această perioadă să aducă pace, echilibru și putere tuturor celor implicați, reafirmând credința în bine, în solidaritate și în valoarea fiecărui om.
DGASPC Caraș-Severin: „Împreună pentru oameni. Împreună pentru demnitate!”


















