Curtea noii Primării din Coronini s-a dovedit neîncăpătoare la manifestarea prilejuită de semnarea acordului de înfrățire între administrația condusă de Ilie Boboescu, primarul comunei Coronini din Clisura Dunării și cel al orașului Golubac din Serbia. Acordul de cooperare și înfrățire prevede schimburi de experiență în domeniile administrație locală, educație, cultură, protecție socială.
„Am considerat că este bine să facem un parteneriat, să ne înfrățim, cu atât mai mult cu cât avem o relație foarte bună cu prietenii noștri din Golubac. Dorim să dezvoltăm mai multe proiecte alături de comunitatea de dincolo de Dunăre legate de turism, de școală, de economie, în alte domenii care ar putea să ne ajute să ne dezvoltăm“, a declarat despre această înfrățire, edilul Ilie Boboescu.
La rândul său primarul orașului Golubac, Nebojsa Mijovic a afirmat: „Primăria noastră poate e un pic mai mare, dar asta nu e important, pentru că dorim ca împreună să realizăm lucruri frumoase. Semnarea acestui acord de înfrățire nu este numai un acord de prietenie; el reprezintă mult mai mult. Este un acord de colaborare, de bună înțelegere între cele două comunități de pe ambele maluri ale Dunării“.


Unul din proiectele ambițioase propuse de edilul Ilie Boboescu este acela de a lega cele două comunități despărțite de Dunăre, printr-un pod: „Mulți vor spune că este un proiect ce nu o să se împlinească niciodată. Pot să vă spun că împreună cu colegii din Serbia am identificat locul unde am putea construi acest pod, acolo unde distanța este cea mai mică, aproximativ 350 de metri. Este un proiect mare, dar trebuie să începi de undeva, chiar dacă mulți sunt sceptici în privința realizării lui. Vă spun sincer, pentru mine nu există «Nu se poate»“.
Acordul de înfrățire va permite, de asemenea, depunerea unor proiecte comune cu finanțare europeană.
Dan AGACHE
O inițiativa minunata!
Spor la treaba!
Oamenii unesc ceea ce Dunărea desparte
–
Au fost și vremuri când (alți) oameni au despărțit ceea ce Dunărea a unit.
Inclusiv prin calea ferată Oravița-Iam-Baziaș …