Opt medalii pentru mărșăluitorii reșițeni, la  Campionatul Național desfășurat la Reșița!

modelmic

Atleții legitimați la cluburile sportive din Reșița (Municipal Reșița, Universitatea Reșița și Liceul Teoretic Traian Vuia) au obținut 8 medalii la Campionatul Național de marș – iarnă, derulat la sfârșitul săptămânii trecute în municipiul de pe Bârzava. Un rezultat mai mult decât mulțumitor, având în vedere că obiectivul reșițenilor pentru această competiție era de doar 3 medalii. 

La competiția de la Reșița au participat un număr record de participanți: 172 de sportivi de la 21 de cluburi. „Suntem bucuroși că anul acesta avem un număr record de sportivi participanți din toată țară. Ținând cont că anul trecut s-a introdus categoria de copii, iată că anul acesta, la juniori 3 au fost și cei mai mulți sportivi participanți”, a declarat din partea organizatorilor Sergiu Octavian Măzăran, vice-președintele Asociației Județene de Atletism și directorul Clubului Sportiv Universitatea Reșița.

Sportivii reșițeni au reușit și în acest an să obțină titlul de campioni naționali la seniori (20 km), prin echipa formată din Alin Știrbu, Robert Lațcu, Doru Ursu și Narcis Mihăilă. Campioană națională a devenit și echipa de juniori I (10 km) a CSU Reșița, în componența Nikolas Gherghinescu, Remus Rădoi, Alexandru Moțățăianu, Samuel Poliță. Cel de-al treilea titlu național a fost câștigat de Alexandra Aichimoaie, care a devenit campioană naţională la tineret (20 km).

Medaliile de argint au fost câștigate de: Remus Rădoi, la juniori 2 (10 km), Robert Lațcu la categoria tineret (20 km) și Florin Alin Știrbu la seniori (20 km), iar medalii e bronz au obținut Alexandra Aichimioaie la senioare (20 km)  și Nikolas Gherghinescu la cadeți (10 km).

În urma participării la Campionatul Național de Marș de la Reșița, doi sportivi au reușit să se califice la Campionatul Balcanic din Turcia, Florin Alin Știrbu la seniori și Remus Rădoi la cadeți.

La finalul competiției, Octavian Sergiu Măzăran a declarat:

Ocupanții locurilor I la fiecare categorie au primit și Cupa Măzăran, competiție, aflată la prima ediție, organizată în onoarea antrenorului emerit Iosif Măzăran, cel care practic a pus bazele marșului în Reșița. Recunoscutul antrenor care a obținut numeroase succese cu sportivii reșițeni a fost și el prezent la competiție, înmânând câștigătilor medalii și cupe. La eveniment a asistat și un alt nume mare al sportului românesc, Gheorghe Megelea (foto jos), primul atlet român care a câștigat o medalie olimpică, obținută în anul 1976, la Jocurile Olimpice de la Montreal, Canada. De altfel, în cadrul ședinței tehnice de dinainte competiției, atât Iosif Măzăran cât și Gheorghe Megelea au primit diplome de excelență din partea Asociației Județene de Atletism Caraș-Severin, reprezentată de prof. Mihai Dumitru și a Clubului Sportiv CS Universitatea Reșița, reprezentat de președintele clubului Sergiu Măzăran.

modelmic

Campionatul Național de marș de la Reșițaa fost organizat de Asociația Județeană de Atletism Caraș-Severin, împreună cu Federația Română de Atletism, DJST Caraș Severin, C.S. Universitatea Reșița, C.S. Municipal ReşiţaUniversitatea Eftimie Murgu Reșița și Liceul Teoretic „Traian Vuia“ Reșița, cu sprijinul Primăriei Reșița.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157651242419048″]

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Luc baribeau

    J’aimerais que vous disiez à Gheorghe Megelea que j’aimerais communiquer avec lui. Je vis maintenant en République Dominicaine. Pour moi, c’est un frère…

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei