Ora Pământului: conștientizarea gestionării responsabile a deșeurilor într-o dezbatere vie la UBB Reșița!

Universitatea Babeș – Bolyai din Reșița a organizat în această după-amiază o dezbatere largă cu tema protecția mediului, reciclare, colectare selectivă și modele de bune practici în domeniul managementului deșeurilor, eveniment prin care a fost marcată în avans și Ora Pământului.

La manifestarea din sala de prezentare, conf. univ. dr. Diana Tănase a vorbit despre importanța gestionării cu atenție a resurselor de care beneficiem, prin adoptarea unor politici sustenabile privind resursele energetice.

Ora Pământului reprezintă un eveniment internațional organizat pentru prima oară în Australia, realizat anual în ultima sâmbătă a lunii martie, care are ca scop sensibilizarea utilizatorilor de energie electrică față de problema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice. Conform celor enunțate de conf. Univ. dr. Diana Tănase, „Ora Pământului“ constă în stingerea luminii și oprirea aparatelor electrocasnice neesențiale timp de o oră, în mod voluntar, atât de către consumatorii individuali cât și de către instituții și unități economice.

Ora Pământului la UBB Reșița: Dr. Andreea Țepeneu, reprezentant APM Caraș-Severin, despre provocările gestionării deșeurilor în județ!

Invitat special al acțiunii de la UBB Reșița a fost și reprezentantul Agenției pentru Protecția Mediului Caraș-Severin, în persoana dr. ing. Andreea Țepeneu – consilier la Compartimentul Deșeuri și Substanțe Chimice Periculoase, cea care le-a expus în linii mari activitatea pe care o desfășoară APM la nivel județean iar mai apoi, în detaliu, problema gestionării deșeurilor la nivel de județ.

Un accent deosebit în dezbaterea la care au fost provocați la dialog și studenții a fost cel legat de colectarea la sursă, fiind astfel informați despre necesitatea, importanța și rolul pe care îl joacă societatea și procesul de educare al acesteia.

Colectarea deșeurilor la sursă reprezintă un element esențial în gestionarea eficientă a acestora, contribuind semnificativ la reducerea poluării, economisirea resurselor și promovarea unui sistem de reciclare sustenabil, în conformitate cu normele de protecție a mediului“, a declarat cu această ocazie dr. ing. Andreea Țepeneu din cadrul APM Caraș-Severin.

Studenții Centrului Universitar al UBB din Reșița au demonstrat un interes deosebit față de tema colectării și gestionării deșeurilor, manifestând o dorință clară de a înțelege soluțiile inovative și impactul acestora asupra protecției mediului și dezvoltării durabile.

Sergiu TABAN

 

Știrile zilei