În perioada 22-23 aprilie s-a desfășurat cel de-al 123-lea Congres EUROMIL, cea mai importantă grupare asociativă a militarilor europeni. Urmare a demersurilor întreprinse în ultimele luni, Ordinul Militar al Veteranilor din Teatrele de Operații a avut șansa să-și prezinte identitatea, activitatea și obiectivele și să aplice pentru statutul de observator în cadrul EUROMIL, primul pas pentru statutul de membru deplin.
„Suntem bucuroși să vă informăm că reprezentanții organizațiilor afiliate EUROMIL, și-au exprimat unanim votul în favoarea acordării statutului de membru observator.
Felicitări tuturor și în special camarazilor care au depus diligențele necesare aderării noastre la prestigioasa organizație europeană!“, au declarat în legătură cu acest pas important realizat spre recunoașterea EUROMIL, reprezentanții Ordinului Militar al Veteranilor din Teatrele de Operații.
Fortes Fortuna Juvat!
Sergiu TABAN