Parlamentul European declară Uniunea Europeană „zonă de libertate LGTBIQ”

a

Parlamentul European a votat o rezoluţie prin care declară Uniunea Europeană „zonă de libertate LGTBIQ”, la doi ani după ce autoritățile locale din Polonia au creat peste o sută de „zone libere de LGBTIQ”, anunță legislativul european într-un comunicat. Rezoluția Parlamentului European, sprijinită și de Comisia Europeană, a fost adoptată cu 492 de voturi pentru, 141 împotrivă și 46 de abțineri, notează Agerpres.

Ca răspuns față de regresul drepturilor LGBTIQ în unele state ale UE, în special Polonia și Ungaria, membrii Parlamentului European au declarat Uniunea Europeană o zonă de libertate LGBTIQ”, precizează legislativul european, menționând că această declarație este și o reacție împotriva creării „zonelor libere de LGBTIQ” în Polonia. Acestea din urmă, scrie Parlamentul European în comunicatul său, „sunt parte a unui context mai larg în care comunitatea LGBTIQ în Polonia este supusă la tot mai multe discriminări și atacuri, în special creșterea discursului de ură din partea autorităților locale, oficialilor aleși (inclusiv actualul președinte) și mass-media proguvernamentale”.

Deși executivul comunitar a respins finanțări europene pentru orașele poloneze criticate la Bruxelles pentru aceste măsuri, legislativul european cere Comisiei Europene să meargă chiar și mai departe cu represaliile împotriva Poloniei, sugerând astfel proceduri de infringement, activarea Articolului 7 și aplicarea recentului mecanism de suspendare a fondurilor europene prin invocarea încălcării statului de drept.

Declarația Parlamentului European face referire și la Ungaria, criticând rezoluția adoptată de orașul Nagykáta în noiembrie 2020 pentru interzicerea „diseminării și promovării propagandei LGBTIQ” și amendamentele constituționale adoptate o lună mai târziu de Parlamentul de la Budapesta care, potrivit Parlamentului European, „limitează și mai mult drepturile persoanelor LGBTIQ” și „nu țin cont de existența persoanelor transgender și non-binare și le limitează dreptul la viața de familie”.

Persoanele LGBTIQ oriunde în Europa trebuie să se bucure de libertatea de a trăi și de a-și arăta public orientarea sexuală și identitatea de gen fără teama intoleranței, discriminării sau persecuției, iar autoritățile de la toate nivelurile de guvernare în întreaga Uniune Europeană trebuie să protejeze și să promoveze egalitatea și drepturile fundamentale pentru toți, inclusiv pentru persoanele LGBTIQ”, concluzionează Parlamentul European în declarația votată.

Dezbătută miercuri, aceasta a fost sprijinită de principalele grupuri politice europene, respectiv grupul popularilor (PPE), cel al socialiștilor (S&D) și Renew Europe, care a inițiat rezoluția, în timp ce grupul Identitate și Democrație și cel al Conservatorilor și Reformiștilor au catalogat-o drept „ridicolă”, potrivit agenţiei EFE.

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. Sorin

    Nu am nimic împotriva persoanelor cu alte orientări sexuale. Dar să dai peste cap întreaga Europă pentru “discriminarea pozitivă” a acestora în condițiile în care ei atacă sistematic drepturile majorității este începutul unei forme de dictatură.
    Oricum noi trăim acum acum sub amenințarea dictaturii “noii religii” – cea medicală. Religia lui crede și nu cerceta dacă “cercetătorii britanici” chiar există și nu bat câmpii, unde lumina vine de la OMS, noul Vatican.

    Raspunde
  2. Pișta

    Bancul cu capra ce este animal sau poziție va deveni o realitate sau m-ai pe românește nu te apleca prea mult după batistă sau portmoneu că s-ar putea să vină unul din băieții veseli și țuști! să ti-o tragă l-a interesul național.Eu v-am zis să nu spuneti ca nu .Sodoma și Gomora în toată splendoarea ei va deveni această cloacă a corupției, Uniunea Europeană.

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei