Participă la misiunile pompierilor cărășeni! ISU Semenic caută „salvatori din pasiune”!

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic” al județului Caraș-Severin începe o nouă etapă de recrutare a cetățenilor interesați să devină voluntari în cadrul programului „Salvator din pasiune”. Campania de recrutare se adresează tuturor persoanelor care doresc să se implice, să învețe și să participe la misiuni, alături de salvatorii militari cărăşeni.

„Activitățile de voluntariat în cadrul inspectoratului nostru presupun implicarea activă a voluntarului în viața comunității prin însușirea și punerea în aplicare a noțiunilor de acordare a primului ajutor calificat, participarea efectivă la acțiunile de răspuns operativ generate de manifestarea situațiilor de urgență (incendii, inundații etc.), implicarea în acțiunile de ajutor umanitar și în cele de popularizare a măsurilor preventive în rândul cetățenilor.

Pentru a putea participa la intervenții alături de echipajele profesioniste, voluntarilor li se va asigura participarea la cursuri de pregătire (introductiv și prim ajutor de bază) care se vor stabili periodic, în funcție de numărul acestora”, precizează Romulus Bojinescu, purtătorul de cuvânt al ISU Semenic.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori sunt următoarele:

  • vârsta cuprinsă între 16 și 65 de ani
  • să fie apți din punct de vedere medical
  • să nu fi fost condamnați  pentru săvârșirea de infracțiuni cu intenție
  • să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență

Dosarul candidatului trebuie să conțină:

  • cererea de înscriere
  • certificatul de cazier judiciar (pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani)
  • copie după actul de identitate
  • avizul psihologic
  • actul doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfășurare
  • adeverința medicală
  • acordul părinților/tutorelui legal pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani

Campania își dorește să creeze o legătură tot mai strânsă între societatea civilă și serviciile profesioniste pentru situații de urgență, prin implicarea activă a voluntarilor în soluționarea problemelor cu care se confruntă comunitatea”, mai precizează reprezentantul ISU Semenic.

Cei interesați își pot depune dosarele de înscriere la sediul inspectoratului din municipiul Reșița, str. Castanilor, nr.123, în perioada până pe data de 30 aprilie, după următorul program: luni, miercuri și joi – în intervalul orar 08:00-16:00, iar marți și vineri – între orele 08:00-13:00.

Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0255 211 213.

 

Karina TINCUL

Știrile zilei