Participă la Zilele reciclării de la Reșița! Sunt puse la bătaie 11 premii!

La Reșița este în derulare până pe data de 25 aprilie campania „Zilele reciclării deșeurilor electronice”. Toți participanții la campanie vor fi înscriși la o tombolă, la bătaie fiind puse 11 premii.

Prin această campanie cetățenii municipiului Reșița sunt încurajați să se implice activ în protecția mediului prin colectarea separată a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (aparate electrice, electronice și electrocasnice nefolositoare, vechi sau defecte). Deșeurile predate vor fi reciclate, aducând plus valoare în cadrul economiei circulare”, transmit organizatorii, Primăria Reșița, alături de Sistemul de Colectare – SLC Timiș SRL și Asociația ECO-POSITIVE (organizație a producătorilor și importatorilor de echipamente electrice și electronice – DEEE).

În cadrul campaniei, locuitorii municipiului Reșița au la dispoziție preluarea GRATUITĂ de la domiciliu, de la birou, sediu de firmă sau instituție public a deșeurilor grele și voluminoase de echipamente electrice și electronice (ex: mașină de spălat, frigider etc). Pentru predarea/preluarea DEEE grele și voluminoase de la domiciliu, reșițenii pot solicita informații sau efectua programări online accesând site-ul www.colecteaza.ro sau pot apela unul din următoarele numere de telefon:

  • 0751 302 119, luni-vineri între orele 09:00 – 17:00;
  • 0800 444 800 Tel verde apelabil gratuit , luni-vineri între orele 09:00 – 17:00;
  • 211.692 interior 173 sau 0255.210.258 – Primăria Reșița – de luni până joi între orele 08:00 – 16:00 și vineri între orele 08:00 – 13:00;

Participanții la campanie vor primi bilete de tombolă, tragerea la sorți urmând să aibă loc vineri, 24 aprilie, la ora 11:00, la sediul Primăriei Reșița. Premiile oferite în campanie sunt:

  • Aspirator – 2 bucăți
  • Bormașină cu percuție – 2 bucăți
  • Cafetieră – 2 bucăți
  • Mixer – 2 bucăți
  • Cap duș cu filtrare – 3 bucăți

Informații suplimentare pot fi obținute de la Serviciul Gospodărie Urbană, Biroul Activități Mediu, Monitorizarea Serviciilor de Utilități Publice și Relații cu Operatorii, din cadrul Primăriei Reșița, la numerele de telefon 0255-210.258, 0255-211.692 interior 173 sau prin e-mail: mediu@primariaresita.ro.

 

Karina TINCUL

Știrile zilei