TMK Hydroenergy Power a început lucrările la noua hidrocentrală din județul Caraș Severin, cu finanțare în cadrul Programului pentru Energie în România, prin mecanismele financiare SEE și Norvegia, 2014-2021.
Scopul investiţiei, care se ridică la aproape 700 de mii de euro, este de producere a energiei electrice verzi (nepoluante) prin folosirea potenţialului hidroenergetic al râului Bârzava cu consecinţe benefice asupra mediului. Prin acest proiect se va bgestiona responsabil resursele energetice fosile prin valorificarea resurselor regenerabile viabile pentru generarea electricităţii, dar se vor reduce și emisiile de gaze cu efect de seră în scopul scăderii încălzirii globale prin utilizarea energiei regenerabile.
Barajul cu lacul de acumulare de la Văliug, dispune de un volum de apă de 1 milion de metri cubi și care tranzitează anual între 30 și 50 de de milioane de metri cubi de apă în funcție de regimul pluviometric.
Noua centrală hidroenergetică, a cărei finalizare este prevăzută pentru sfârșitul acestui an, va asigura producția de energie verde de aproximativ 2 500 MWh anual și se va adăuga la producția realizată de sistemul hidroenergetic din Caraș Severin, de aproximativ 80.417 GWh anual.
Producătorul de energie verde – TMK Hydroenergy Power continuă investițiile în sistemul hidroenergetic din Caraș Severin, cu scopul de a contribui la bunăstarea comunității locale în care își desfășoară activitatea, dar și pentru a sprijini România să-și atingă țintele privind cota de energie verde.
Dan AGACHE


















