Pedalezi și…mănânci nemțește

Binecunoscuți germanilor și nelipsiți de la sărbătorile în aer liber, cârnații albi, germani (celebrii bratwurst) din carne de porc sau porc și vita, sunt carnați fini, care se pot consuma fierți sau prăjiți în tigaie, la cuptor sau pe grătar. Sunt suculenți, aromați și cu adevarat delicioși. 

Prima atestare scrisă despre acești cârnați, apare în 1313, la Nuremberg (mai sunt numiți și cârnați de Nuremberg), un oraș care și astăzi are o splendidă tradiție în prepararea carnaților de tot felul. În funcție de zona de proveniență, carnații albi sunt de peste 40 de feluri.

Acești cârnați, alături de celebrii covrigi nemțești, cu unt sau fără, reprezintă două repere culinare în alimentația fiecărui german. Am adus în atenție acest subiect, pentru că de la începutul acestui an, landul german Baden-Württemberg le-a oferit persoanelor care se deplasează la locul de muncă pe bicicletă un covrig gratuit, un demers pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

După ce au fost oferiţi 130.000 de covrigi, iniţiativa a costat landul aproape 60.000 de euro, sumă destinată subvenţionării acestei gustări clasice, potrivit Ministrului Transportului din acest land. Fiecare covrig oferit în mod gratuit bicicliştilor le-a adus brutăriilor participante 45 de cenţi, în plus faţă de cheltuielile cu personalul şi publicitatea.

Covrigii nu sunt oferiţi însă oricui: participanţii trebuie să facă dovada statutului de biciclist prin prezentarea căştii sau aducerea bicicletei în faţa brutăriilor participante.

La noi o astfel de inițiativă ar prinde foarte bine dacă onor guvernanții ar subvenționa fiecare biciclist cu…2 mici și o bere rece. Întrebarea este câți dintre cei ce vor servi un astfel de „mic dejun“ vor mai ajunge și la locul de muncă?

Dan AGACHE

 

Știrile zilei