Performanță managerială! De patru luni, Spitalul Județean din Reșița nu a mai acumulat pierderi!

 

 

spital 2

Spitalul Județean de Urgență din Reșița a făcut progrese sub manageriatul lui Waldemar Murgu. În cadrul unei conferințe de presă, managerul unității spitalicești din Reșița a prezentat o parte din obiectivele pe care și le-a propus. Una din realizările conducerii spitalului este că de 4 luni nu a mai înregistrat pierderi.

Spitalul Județean este plătit în proporție de 80% de către Casa de Sănătate în funcție de numărul de pacienți, de serviciile prestate. În funcție de numărul de pacienți, primim mai mulți sau mai puțini bani de la CAS. Sunt doi factori care influențează veniturile, numărul de pacienți și indicele de complexitate (ICM). Cu cât ICM este mai mare, cu atât suma încasată de spital este mai mare, asta însemnând că Spitalul Județean a prestat o serie de servicii mult mai complexe, pentru că în funcție de complexitatea actului medical primești mai mulți bani”, a declarat Waldemar Murgu.

Dacă în anul 2018, Spitalul Județean a externat 23.781 de pacienți, în 2019 va externa în jur de 25.800 de pacienți, după afirmațiile managerului.

Există internarea continuă, pacienții care stau mai multe zile în spital și internarea de zi, în care vine pacientul și stă 24 de ore. La internarea de zi rezultatul a fost chiar mai spectaculos. În 2018 au fost internați în acest sistem de internare de zi, 46. 382 de pacienți, iar în anul 2019 vor fi în jur de 26 de mii. În ambulator situația este și mai spectaculoasă. În anul 2018 au fost tratați în ambulator 5.948 iar în acest an vor fi cu circa 2.000 de pacienți mai mult și asta pentru că împreună cu directorul medical am înființat cinci noi ambulatorii: de urologie, oncologie, de interne 2, cardiologie 2 și dermato-venerice, iar până la jumătatea anului viitor mi-am propus și un ambulator la ORL, ortopedie și chirurgie”, a declarat managerul.

Waldemar Murgu precizează că în momentul în care a preluat conducerea spitalului sumele obținute din ambulator erau undeva la 500.000 de lei pe an, iar cu aceste cinci noi ambulatorii și cu optimizarea activității celorlalte ambulatorii, unitatea medicală ajunge la valori de aproape 2.000.000 de lei pe an.

În urma acestor progrese pe care spitalul din Reșița le-a făcut sub actuala conducere, sumele de bani pe care le va încasa în acest an de la CAS se ridică la peste 52.000 000 de lei, față de 46.000.000 cât a încasat în anul 2018, un rezultat spectaculos obținut în ultimii ani de spitalul județean, după cum a mai precizat managerul Murgu.

În lunile iunie, iulie, august, septembrie, anii precedenți, a fost un minus de 4.117.000 RON, iar în ultimele patru luni din acest an, adică iunie, iulie, august, septembrie, am avut un minus de 130.000 de RON, asta pentru că luna iunie a fost pe un minus, iar iulie, august și septembrie au fost pe plus și luna octombrie va fi tot pe plus. Pot să spun că spitalul nu a mai acumulat niciun leu pierderi, ceea ce nu s-a întâmplat de foarte mulți ani”, a declarat managerul spitalului, Waldemar Murgu.

 

 Elena FRANȚ

 

Stiri similare

1 Comentariu

  1. zero

    Pot să spun că spitalul nu a mai acumulat niciun leu pierderi, ceea ce nu s-a întâmplat de foarte mulți ani”, a declarat managerul

    În schimb, a acumulat grave pierderi umane, decese anormale :(
    Care nu intră în bilanţ.
    “În ambulator situația este și mai spectaculoasă.”
    Ce ar fi să ne mai laude şi alţii în loc să ne lăudăm singuri?

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei