Peste 100 de români sosiți ieri din zonele de risc, au fost izolați la domiciliu

a

Aglomerația din punctele de intrare în țară prin zona de vest s-a mutat noaptea trecută la limita județului Caraș Severin dinspre Timiș. Zeci de autoturisme cu 108 pasageri au fost preluați de echipajele rutiere de polițiști și jandarmi și escortate la locuințele de domiciliu, unde au intrat în autoizolare, ne-a precizat purtătorul de cuvânt al DSP Caraș-Severin Daniel Botgros.

Alte 27 de autoturisme cu 97 de pasageri au fost însoțite de echipajele Ministerului de Interne în tranzitul lor prin județ și au fost predate la ieșirea din Caraș-Severin colegilor din alte județe. În ultimele 24 de ore, 4 persoane au fost introduse în carantină pe raza județului de către un echipaj al Jandarmeriei.

De la Inspectoratul de Poliție al județului au  fost transmise către Centrul Județean de Coordonare și Control al Intervențiilor amplasat la ISU Semenic un număr de 19 adrese privind 30 de persoane față de care s-au făcut verificări la domiciliu,  privind țările din care au venit, respectarea izolării la domiciliu sau alte aspecte.
Și pentru toate cele 108 persoane introduse în izolare la domiciliu au fost transmise datele necesare.

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei