Inspectorii ITM au desfășurat pe parcursul anului trecut o serie de controale în județ pentru a identifica munca la negru.
Munca nedeclarată este întâlnită mai ales în construcții, prestări de servicii, comerț, dar și în alte sectoare greu accesibile cum sunt agricultura și exploatările forestiere.
Atât în cadrul companiilor, cât și în afara lor inspectorii ITM au efectuat un număr de 1345 controale (din totalul de 1423 controale) care au vizat identificarea și combaterea muncii nedeclarată.
24 de angajatori din județ au fost depistaţi că folosesc munca nedeclarată și 41 de persoane care prestau munca la negru în diferite activități. Aceste ilegalități au fost sancționate cu 22 de amenzi în valoare totală de 770.000 lei și 1 avertisment scris. Alți patru angajați prestau activitate fără a avea întocmit contractul individual de muncă.
Valoarea totală a amenzilor contravenţionale aplicate pentru practicarea muncii nedeclarate (770.000 lei) reprezintă 65.9 % din valoarea totală a amenzilor contravenţionale aplicate în domeniul relaţiilor de muncă (1.169.000 lei), potrivit reprezentanților ITM Caraș-Severin.
Lorena POENARU

















