Peste 450 de locuri de muncă au fost „scoase la ofertă” astăzi la Bursa generală a locurilor de muncă derulată în cele două municipii din Caraș-Severin: Reșița și Caransebeș. Interesați de găsirea unui job au fost peste 500 de persoane, dintre acestea 65 fiind programate pentru interviuri ulterioare la sediile unor firme (37 la Reșița și 28 la Caransebeș). Ca de obicei, la bursa de la Reșița a fost prezent prefectul Ioan Dragomir, cel care ia an de an pulsul pieței muncii din județ, vorbind atât cu angajatori, cât și cu potențiali viitori angajați.
„Am fost interesat să văd ce se mai întâmplă, care sunt nevoile agenților economici din județul nostru. Prima constatare ar fi că numărul agenților care au depuse cereri pentru angajări este mai mare decât anul trecut. O altă constatare este că toată lumea pleacă de la salariul minim, și de aceea este bine că Guvernul se gândește să majoreze un pic nivelul salariului minim.
Mă bucur că am văzut o unitate nouă, o unitate mare din Reșița, UCMH care este pentru prima dată la stand, au și ei cereri multe, la fel ca și Artromul. În rest, sper ca de la întâlnirea de astăzi dintre cereri și ofertă, dintre angajatori și cei care doresc un loc de muncă, să plece cât mai mulți mulțumiți. Faptul că numărul de ofertanți este mai mare, cred că semnifică o activitate economică mai bună în județ, o creștere a activității economice și implicit o sporire a cifrei de afaceri și a veniturilor cetățenilor”, a precizat după un prim tur pe la standuri, prefectul Ioan Dragomir.

Reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă au contactat înaintea Bursei 172 de agenți economici (124 la Reșița și 48 la Caransebeș). Dintre aceștia, 57 au participat la Bursă (42 la Reșița și 15 la Caransebeș), oferind un număr de 451 locuri de muncă vacante (247 la Reșița și 268 la Caransebeș). Printre agenții prezenți la Bursa de la Reșița s-a numărul anul acesta și emz Hanauer România, compania germane care și-a deschis un punct de lucru la Reșița în urmă cu aproape un an de zile.
„În curând o să împlinim un an de zile. Căutăm atât specialiști pentru relocarea producției pe care o facem de la celelalte fabrici ale noastre din Cehia și din Germania, cât și operatori de producție. Încercăm pe partea aceasta de specialiști să aducem oamenii din Reșița din nou acasă, sperăm să nu mai facă naveta și să le putem asigura locurile de muncă necesare și să fie mulțumiți.

Avem o echipă minunată și un mediu de lucru plăcut. Fabrica este nouă, toate condițiile de lucru sunt la alte standarde și tocmai de aceea sperăm că după ce ne vor cunoaște oamenii din Reșița ne vor căuta și vor veni și specialiștii de care avem nevoie. E mai greu, dar sperăm să ne acoperim necesarul de forță de muncă. Pentru aceasta am dezvoltat și un parteneriat cu Universitatea, am găsit foarte mare înțelegere acolo, pe partea de Inginerie și la fel, pentru colaborăm cu școala duala pentru zona tehnică de operatori sau specialiști la nivel de tehnicieni”, a explicat Daniela Grozăvescu, reprezentant emz Hanauer România.
Locurile de muncă disponibile au fost în domenii variate, predominând cele din domeniul construcțiilor, serviciilor, confecțiilor și horeca. Persoanele cu studii superioare au avut la dispoziție locuri de muncă de inginer în diferite specializări, medic stomatolog, economist, manager de proiect și inspector ITP, iar persoanele fără calificare au avut la dispoziție locuri de muncă de muncitor necalificat, operator tratare si epurare apa uzata, femeie de serviciu, încărcător descărcător, spălător vase și manipulant mărfuri.
„Au fost 451 locuri de muncă vacante, 247 la Reșița și 268 la Caransebeș. Obiectivul principal al bursei a vizat, ca de fiecare data, creșterea șanselor de angajare pentru cei aflați în căutarea unui loc de muncă, dar și pentru angajatorii care caută personal calificat. Printre meseriile solicitate de angajatori s-au numărat cele de: electrician, lăcătuș, agent de securitate, confecționer, lăcătuș construcții metalice, lucrător salubritate. Locuri de muncă pentru studii superioare: inginer de diferite specializări, doctor stomatolog, economist, manager de proiect. De menționat că am avut și noi un stand, colegii de la formare profesională au fost prezenți pentru a vedea care sunt meseriile cerute pe piață, deoarece noi suntem deschiși să calificăm competențelor care sunt cerute de angajatori”, a precizat, la rândul său, Mihaela Iovanovici, directorul AJOFM Caraș-Severin.

Locurile de muncă rămase vacante în urma Bursei vor putea fi consultate la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Reşiţa, str. Traian Lalescu nr 17, unde vor fi emise repartiţii persoanelor ce întrunesc condiţiile impuse de angajatori.
Karina TINCUL


















”Interesați de găsirea unui job au fost peste 500 de persoane, dintre acestea 65 fiind programate pentru interviuri ulterioare …”
–
Deci (65/500) eficiență de 13% la speranța de a ”câștiga o pâine”.
Trist! 🙁
La EMZ salariul este slab și vor să faci de toate pe submimul pe neeconomie pe care Romenica nu o și nu îl are. O mizerie de ofertă prezentată la ex interviul cu un elefant. Nu merită afacerea, timp pierdut, atitudinea celor de la HR e miștocăreală și zeflemea ce mai ,se pleacă, e noul Autoliv part2