627.501 de lei, bani europeni, vor fi investiți pentru punerea la punct a unui sistem de supraveghere video în localitățile Măureni și Șoșdea. Licitația pentru executarea proiectului a fost câștigată de o firmă din Timișoara, contractul fiind semnat astăzi de reprezentantul firmei și primarul Brian Filimon.
În total, aproape 60 de camere video vor fi amplasate pe raza celor două localități, atât pe strada principală, la intrările din Măureni și Șoșdea, cât și pe străzi secundare sau la principalele obiective din comună, cum ar fi unitățile de învățământ sau locurile de joacă.
„Ca fiecare proiect, și acesta are importanța lui. Știm cu toții că supravegherea video în localități, atât în mediul rural cât și în cel urban, este foarte importantă. La finalizarea investiției, vom avea într-un procent mare supravegheate video ambele localități, și Măureni și Șoșdea, avem și o cameră tehnică în execuție. Și bineînțeles dorința noastră este ca acest proiect să aducă beneficii cetățenilor.
Sperăm să fie cât mai puțin nevoie de verificarea camerelor, adică să avem o comună în continuare cât mai liniștită, dar cred că este benefic să avem supraveghere video pentru a avea, până urmă, două localități cât mai organizate, stabile și în siguranță”, a precizat primarul Brian Filimon.
Proiectul de realizare a sistemului de supraveghere video în localitățile Măureni și Șoșdea este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Tot pe PNRR, administrația locală din Măureni a câștigat o altă finanțare, care prevede amenajarea de piste de biciclete în cele două localități.
Karina TINCUL
„SIGURANTA” HA, HA, HA!
Poate că URMARIREA si CONTROLUL POPULATIEI