Puțini sunt cei ce își știu drumul în viață de la început. Mulți dintre noi se împiedică, cad, o apucă pe drumuri greșite, se întorc, o iau de la capăt.
Sunt însă și drumuri ce se conturează încă din fragedă pruncie. Un astfel de drum s-a deschis pentru Maia Truțulescu, fata care desenează și pictează încă dinainte de a vorbi (se poate spune), iar prima expoziție a avut-o la doar 5 ani și jumătate.
Născută într-o familie de artiști, tatăl ei, Marian Truțulescu, este cel care a descoperit că are o urmașă, și, atent, i-a călăuzit mâna și pașii în această direcție. Și dacă în copilărie influența acestuia se citea ușor în lucrările Maiei, odată cu trecerea anilor, aripile au crescut și tânăra a pornit pe drumul propriu.
„Este practic o situație rară în cazul Maiei, pentru că am observat-o în creștere și în evoluția creatoare. După ce copiezi pe unul și pe altul, în sfârșit treci de etapa asta și-ți spui: Domnule, de-acum sar din cuib și zbor singură și încep să fac ce îmi pare că sunt hărăzită să fac. Acest moment este greu, este o a doua naștere de fapt, și mulți artiști nu reușesc asta”, spune conferențiarul universitar dr. și critic de artă, Gabriel Kelemen.
Iar a-ți găsi vocația, nu este ceva simplu. Există artiști care au avut nevoie de un declic, respectiv o întâmplare, un film, un mentor, un tată. Un tată ca Marian Truțulescu, care a vegheat-o și a ajutat-o să crească. Astfel că, Maia s-a metamorfozat ca un fluture, care a pornit pe drumul propriu, stilistic și cromatic.
„Între cei doi există o simbioză constructivă, armonizată. Ei se completează reciproc, se potențează, nu interferează unul cu altul, ci pur și simplu o lasă să crească, fără să-i impună o anumită direcție, ca un mediator înțelept. Este o independență și o libertate pe care tatăl i-o permite în mod firesc fiicei, și acest firesc nu o face decât să devină mai bună, mai originală, fără să fie un epigon al propriului tată”, este de părere Gabriel Kelemen, cel care i-a urmărit evoluția în timp.
Ajunsă în acest an la cea de-a 9-a expoziție personală, participantă la numeroase evenimente și concursuri de artă plastică (și nu numai, pentru că în această primăvară participă la faza pe țară a Olimpiadei de limba franceză), Maia este fericită atunci când pictează.
„Evoluția mea a venit firesc. Mi-am găsit propriul stil, vocea artistică și cred că este normal să evoluez, să înțeleg mai bine tehnicile și cum trebuie să lucrez. Ideile îmi vin din cărțile citite, din tot ce mă înconjoară, tot ce am simțit la un moment dat. Eu îmi găsesc plăcerea pictând, citind, și asta mă face fericită”, a mărturisit Maia la vernisajul celei mai recente expoziții, intitulată „Urme și deveniri. Pași spre sens”, un titlu cum nu se poate mai potrivit pentru devenirea sa asumată, și pentru ce va urma. Pentru că drumul a fost ales, și, chiar dacă acum arată seninătatea specifică vârstei (are doar 16 ani), nu este niciodată drept sau lin sau fără nori.
Cum va trece prin toate, vom vedea probabil în următoarele expoziții.
Daniela TUDOR
