Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin trage un semnal de alarmă după ce un nou mod de operare fraudulos a făcut victime în județ. Escrocii vând cereale folosind cântare electronice măsluite, livrând în realitate chiar și mai puțin de jumătate din cantitatea plătită.
Un astfel de caz a avut loc recent în zona Anina, unde mai mulți cetățeni, au plătit sume cuprinse între 1.200 și 1.400 de lei pentru o tonă de cereale. Șocul a venit la scurt timp după tranzacție: în loc de cele 1.000 kg promise, oamenii au primit, în realitate, între 350 și 500 kg.
„În mai multe cazuri din județ, persoane vătămate au constatat după achiziție că au primit o cantitate mult mai mică decât cea achitată.
Polițiștii au stabilit că autorii folosesc cântare electronice manipulate, astfel încât cumpărătorii să nu poată observa cantitatea reală. Această metodă induce în eroare clienții și permite autorilor să vândă mai puțin decât declară.
În cazul de la Anina, polițiștii au identificat autorul și au reușit recuperarea prejudiciului, însă cea mai eficientă protecție rămâne informarea și atenția la detalii”, precizează Simona Harbuzaru, purtător de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.
Pentru a nu cădea în plasa acestor „negustori” de ocazie, Poliția recomandă o serie de măsuri de siguranță stricte:
- Nu achiziționați cereale de la persoane necunoscute sau fără documente de proveniență
- Verificați afișajul cântarului înainte de cântărire și asigurați-vă că este complet vizibil
- Solicitați cântărirea repetată sau comparați rezultatul cu alt cântar, dacă este posibil
- Nu efectuați plata integrală înainte ca întreaga cantitate să fie livrată
- Fiți atenți la prețurile neobișnuit de mici, acestea pot fi semn de fraudă
- Păstrați dovezi ale tranzacției: chitanțe, mesaje, date de contact
- Dacă observați nereguli, sesizați imediat Poliția (112 sau cea mai apropiată unitate de poliție)
„Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin continuă să prevină și să combată infracțiunile de înșelăciune și încurajează cetățenii să manifeste vigilență și colaborare cu autoritățile.
Informația corectă și atenția pot preveni pierderi financiare importante”, mai transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.
Karina TINCUL

















Ireal. Nu îmi vine să cred cat tupeu și câtă lipsa de bun simț fata de semeni.