Președintele PMP, Eugen Tomac, nu a avut decât cuvinte la laudă la adresa președintelui PMP Caraș-Severin, Lucian Voina. În cadrul unei vizite realizate recent la Reșița, liderul Mișcării Populare a ținut să îl felicite pe Voina pentru decizia de a rămâne în partid și de a-și asuma conducerea filialei județene, după plecarea fostului președinte Ionuț Popovici, care a ales să se alături Partidului Social Democrat.
„Îl felicit pe Lucian că a rămas în această organizație, am mare încredere în el, este un om bun, respectuos, harnic și sunt convins că vom face o treabă foarte bună”, a afirmat Eugen Tomac.
În opinia acestuia, în PMP, după o perioadă mai dificilă, lucrurile încep să intre din nou pe un făgaș normal. „Suntem conștienți că după PSD și PNL suntem a treia formațiune politică ca reprezentare în administrația publică locală. Sigur că în ultimii doi ani, după alegerile parlementare, partidul a avut de trecut prin mai multe momente nepotrivite pe care am încercat să le depășim cu maturitate și responsabilitate, dar aceste clipe de coflicte interne au generat și pierderi, inclusiv aici la Caraș. Am venit la invitația dlui președinte Voina tocmai pentru a-i asigura pe colegii noștri că partidul are suficiente resurse și energie pentru a încerca să se reorganizeze, pentru a încerca să se reașeze pe scena politică ca un jucător relevant. Pentru noi este important ca cei care au decis să rămână alături de PMP să simtă că au o perspectivă politică aici, iar partidul va contribui în acest an la căutarea unor soluții credibile pentru societatea românească, în condițiile în care asistăm la un haos politic ascuns sub masca aceasta a stabilității pe care o prezintă PSD și PNL”, a afimat Tomac.
Tomac, despre plecarea lui Ionuț Popovici la PSD: „În viața politică, oamenii se mai și despart”
Întrebat despre plecarea fostului lider al PMP Caraș-Severin, Ionuț Popovici, la PSD, Eugen Tomac a precizat că nu a crezut până în ultimul moment că acest va alege să părăsească partidul. „În viața politică oamenii se mai și despart”, a concluzionat acesta liniștit, preferând să pună accent pe încrederea pe care o are în actualul președinte al filialei județene.
„Fostul președinte PMP Caraș-Severin, dl Ionuț Popovici, în momentul în care partidul a intrat într-un stadiu de degringoladă și a avut un conflict destul de dur și direct cu fostul președinte al partidului, ne-a spus la un moment dat că el nu mai vede opțiuni serioase în PMP și va căuta o altă soluție pentru el. Nu am crezut, personal, că va pleca, dar asta este situația. Într-un moment de instabilitate, unii colegi din PMP au luat decizia să plece. Nu a plecat singur, a plecat cu patru primari. Cât a fost președinte a scos scoruri bune, partidul a stat bine, este opțiunea lui, asta este viața.
Pentru mine, cel mai important lucru în momentul de față este că organizația PMP Caraș-Severin are un lider extraordinar în care am foarte multă încredere, dl Lucian Voina, un om echilibrat, un om calculat, un om cu experiență politică și care și-a propus un lucru extraordinar, de a-i convinge pe colegii care sunt în PMP că partidul nostru are o perspectivă aici”, a mai precizat Eugen Tomac.
Karina TINCUL