Polemică pe marginea investiției de pe Muntele Semenic!

În Banatul Montan este în derulare cel mai mare proiect din turism finanțat de Ministerul Dezvoltării. Este vorba de o investiție multianuală care se ridică la peste 200 de milioane de lei (din care aproximativ 138 de milioane finanțare de la Guvern) și vizează transformarea stațiunii Semenic lăsată deja de ani de zile în paragină și amenajarea de facilități moderne, adaptate atât turismului de iarnă cât și celui de vară.

Despre domeniul turistic Semenic se vorbește deja de multă vreme, în luna martie fiind anunțat și startul lucrările la cel mai ambițios proiect montan din vestul țării. De abia acum, însă, a intrat în vizorul ONG-urilor, mai exact a celor de la Agent Green, care au adus o serie de acuzații dure proiectului derulat la Primăria Reșița, în colaborare cu Consiliul Județean Caraș-Severin și Primăria Văliug. Acuzațiile ecologiștilor vizează în primul rând impactul asupra mediului și viabilitatea climatică a proiectului.

„Tăiem pădurea, una dintre cele mai eficiente infrastructuri naturale împotriva schimbărilor climatice, ca să construim infrastructură pentru un sport amenințat chiar de schimbările climatice. Noaptea minții”, susțin cei de la Agent Green. Aceștia afirmă că altitudinea joasă și medie a pârtiilor de pe Semenic face ca investiția să fie riscantă pe termen lung, invocând studii europene privind scăderea duratei sezonului de schi. Reprezentanții organizației pledează pentru un turism ecologic bazat pe drumeții, ciclism și protejarea pădurilor seculare, considerând că tăierea pădurilor pentru a susține sporturile de iarnă într-o climă în schimbare reprezintă o strategie greșită.

Răspunsul primarului Reșiței, Ioan Popa

În replică la acuzațiile aduse, primarul municipiului Reșița, Ioan Popa, a respins criticile, catalogându-le drept exagerări și argumentând necesitatea dezvoltării turistice a zonei. Edilul subliniază că noua gondolă urmează traseul primului telescaun din România, inaugurat în 1947, iar zona în cauză a fost antropizată încă din perioada interbelică, intervenția actuală fiind o continuare firească. Pe de altă parte, edilul reșițean menționează că județul Caraș-Severin dispune de peste 420.000 de hectare de pădure, iar cele 23 de hectare solicitate pentru schimbul cu Romsilva reprezintă o cotă nesemnificativă, nefiind de natură să producă un dezechilibru ecologic. În plus, Ioan Popa precizează că investiția nu se rezumă doar la pârtii și zăpadă artificială, ci include o gamă largă de activități estivale și de familie, precum trasee de ciclism, downhill, tiroliene, un parc de aventură, zone de campare și circuite culturale spre satele germane din vecinătate.

„Acuzațiile de «distrugere» sunt exagerări menite să genereze revolta celor care iubesc natura.

Caraș-Severinul este al doilea județ ca suprafață împădurită din România, cu peste (atenție!) 420.000 de hectare de pădure. Arealul total solicitat la schimb cu Romsilva în anul 2020 a fost de 23 de hectare. Să susții că 23 de hectare din 420.000 ar putea crea dezechilibre ale naturii înseamnă să fii rău-intenționat sau să ai o agendă care nu are nimic în comun cu interesul public.

Arealul în lucru este cuprins în Parcul Național Semenic ca Zonă de Dezvoltare Durabilă și tocmai această poziționare permite realizarea de lucrări în domeniul turismului și ospitalității”, susține Ioan Popa.

Stadiul lucrărilor de pe Semenic

În ceea ce privește stadiul lucrărilor la proiectul Semenic, conform declarațiilor primarului Popa, la ora actuală instalațiile de transport al apei, cele de fibră optică și cele electrice, precum și rețeaua pentru instalațiile de zăpadă artificială sunt realizate integral. Totodată, lacul de acumulare a apei necesare înzăpezirii pârtiilor, cu un volum de 74.000 de metri cubi, este și el realizat, urmând să fie racordat la stațiile de pompare.

 

Karina TINCUL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei