Traficul prin punctele de trecere ale frontierei din Caraș-Severin a înregistrat o creștere semnificativă în primele 11 luni ale anului 2022 față de perioada similară a anului trecut, numărul de călători și cel al mijloacelor de transport care au tranzitat vămile de la Naidăș, Moldova Veche și Moldova Nouă fiind cu aproximativ 75% mai mare decât în 2021. Datele fac parte dintr-un raport de activitate al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Caraş-Severin, prezentat în ședința Colegiului Prefectural de luna aceasta.
Indicatorii de trafic persoane şi mijloace de transport în cele trei Puncte de Trecere ale Frontierei în perioada analizată, au fost:
PERSOANE:
P.T.F. MOLDOVA VECHE = 560 persoane, din care:
– 346 persoane la intrarea în ţară;
– 214 persoane la ieşire din ţară;
P.T.F. MOLDOVA-NOUĂ = 4.925 persoane, din care
– 2.312 persoane la intrarea în ţară;
– 2.613 persoane la ieşirea din ţară;
P.T.F. NAIDAŞ = 211.997 persoane, din care:
– 106.907 persoane la intrarea în ţară;
– 105.090 persoane la ieşire din ţară;
MIJLOACE DE TRANSPORT (auto + nave): 78.613, din care:
– 347 nave;
– 78.266 autovehicule;
Conform raportului, în perioada menționată, au fost descoperite un număr de 43 fapte ilegale instrumentate în 43 dosare penale în care au fost cercetate 123 persoane, din care: 20 infracţiuni de trecere ilegală a frontierei de stat; o infracţiune de braconaj piscicol; 5 infracţiuni la regimul cirdulaţiei pe drumurile publice; 12 infracţiuni de trafic de persoane; 5 alte infracţiuni.
Au fost sancţionate contravenţional 49 persoane cu amenzi în valoare de 9.750 de lei și au fost disponibilizate în vederea confiscării bunuri în valoare totală de 49.886 de lei.
Pe linia trecerilor ilegale peste frontieră s-au înregistrat un număr de 32 dosare penale, în care s-au efectuat cercetări faţă de 112 persoane pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei şi trafic de migranţi.
Bunuri indisponibilizate în vederea confiscării: 2 ambarcații gonflabile în valoare de 2.000 lei; 2 motoare ambarcație în valoare de 2.500 lei; 7 autoturisme în valoare de 45.000 lei, 31 telefoane în valoare de 16.900 lei și 2 undițe în valoare de 370 lei.
„Revenind asupra fenomenului migraţionist trebuie specificat faptul că în ceea ce priveşte situaţia migraţiei ilegale la graniţele ţării, I.T.P.F. Timişoara întreprinde măsuri ferme în toate zonele de competenţă în vederea depistării şi reţinerii persoanelor care nu respectă regimul frontierei de stat, scopul fiind creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului şi combaterea eficientă a migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere.
În perioada supusă analizei s-au desfășurat acțiuni de prevenire a trecerii ilegale a frontierei de stat constând în blocări la frontieră a unui număr de 2.316 cetăţeni străini provenind din state terţe, care au fost descoperiţi timpuriu şi blocaţi la linia de frontieră, înregistrându-se o scădere semnificativă de 30 %, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când s-au înregistrat 3221 de migranți blocați.
În cadrul acestor acțiuni de prevenire am fost sprijiniți constant cu efective din cadrul I.P.J. Caraș-Severin și I.J.J. Caraș-Severin”, se mai arată în raportul prezentat de Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Caraș-Severin.
Karina TINCUL


















”Bunuri indisponibilizate … și 2 undițe …”
–
Cu mulinete (de)săvârșite la migrarea peștilor?