Un nou caz de ultraj a avut loc în județul Caraș-Severin, iar reacțiile nu au întârziat să apară.
Incidentul s-a produs aseară, în jurul orei 20:30, în orașul Bocșa, acolo unde un echipaj de ordine publică a fost chemat prin 112 pentru a interveni la o sesizare privind tulburarea liniștii publice.
La fața locului, polițiștii au fost întâmpinați cu violență: mai mulți indivizi aflați într-un apartament de la etajul doi al unui bloc au început să arunce cu sticle și obiecte contondente asupra echipajului. În urma atacului, unul dintre polițiști a fost rănit în zona capului, iar luneta autospecialei de poliție a fost spartă.
Sindicatul Europol critică dur decizia procurorilor
Reprezentanții sindicatului atrag atenția că, deși situația este extrem de gravă, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița a decis ca agresorii să fie cercetați în stare de libertate.
„Într-un stat sănătos, cu instituții cu adevărat funcționale, asemenea indivizi ar fi trebuit judecați în stare de arest preventiv”, transmit polițiștii prin vocea Europol.
Aceștia fac și o comparație cu un caz anterior, când un bărbat septuagenar a fost arestat preventiv doar pentru că a trimis amenințări prin fax unui magistrat de la Judecătoria Sighetu Marmației.
„O dublă măsură în aplicarea legii”
Sindicatul atrage atenția asupra faptului că astfel de decizii ridică suspiciuni privind aplicarea dublă a legii, în funcție de situație sau statutul persoanelor implicate.
„Asemenea abordări în privința măsurilor preventive conduc iminent la impresia generală că muritorii de rând nu pot fi protejați de lege decât dacă au un statut social aparte”, se mai arată în poziția transmisă de Europol.
Incidentul de la Bocșa readuce în atenție problema protecției de care beneficiază polițiștii în timpul intervențiilor și ridică semne de întrebare asupra coerenței măsurilor luate de autoritățile judiciare.
Foto: Sindicatul Europol
Lorena POENARU



















„Într-un stat sănătos, cu instituții cu adevărat funcționale, asemenea indivizi ar fi trebuit judecați în stare de arest preventiv”, transmit polițiștii prin vocea Europol.
–
Asta numai în ”ideea” cum că prezumția de nevinovăție s-ar aplica exclusiv funcționarilor pu(b)lici cu regim special (adică milițienilor redenumiți altfel, de Ilici, în 1989), deși buna credință a instituției (lor) se prezumă până la proba contrară.
Stat ”sănătos” înseamnă că dacă … e mai bine să stai acasă! 🙂
Așa se zice în popor.