Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Caraș-Severin, împreună cu cei ai Poliției Orașului Bocșa, au efectuat verificări pe raza orașului Bocșa, la deținătorii de cabaline, în perioada 01-08 august 2024.
Activitățile desfășurate au vizat verificarea respectării normelor incidente protecției animalelor.
Astfel, polițiștii au identificat 29 de persoane care dețineau cabaline cărora nu le asigurau un adăpost corespunzător și asistență medicală și pe care le-au achiziționat fără documentele prevăzute de legislația sanitară veterinară în vigoare.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 29 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor și H.G. nr. 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, în valoare de 4200 de lei.

Lorena POENARU


















Foarte bine, pentru că sunteți plătiți de noi poporul și trebuie să vă justificați leafa! Dar și mai important decât cabalinele, care precum se vede, sunt de ordinul zecilor, ocupați-vă domnilor polițiști de CÂINI, că ăștia au invadat societatea cu duhori, excremente, urină, păr, năravuri criminale, lătrături, etc, un balamuc public în loc de-LINIȘTEA ȘI ORDINEA PUBLICĂ- LEGALĂ! S-a umplut pământul și de mâțe-pisici. Pt că nu există legislație fermă împotriva nemernicilor ce ,,lucrează” la înmulțirea acestor animale, lăsate în libertate! Deși există camere de supraveghere, la răspântia dintre mânăstirea Sf. Ilie și Ocna, se ,,eliberează” în fiecare zi câini și pisici de toate mărimile, mai ales pui. Stați de vorbă cu oamenii locului și cu cei de la mânăstire! E o nenorocire! Ce fac autoritățile?!!!
Mai precis, domnii polițiști împreună cu alte organe abilitate ale statului, pot curma această stare anarhică la adresa legii și comunității, astfel: fiecare nr. de casă verificat legal dacă are contract cu societatea de colectare a gunoiului și cu ocazia asta câte animale are în proprietate și dacă legal! Și astfel cu ce nu e legal, să răspundă în fața legii! Astfel s-ar rezolva haosul și anarhia ce îl produc unii oameni, fără caracter și conștiință, față de cetățenii normali ai orașului Bocșa și care suferă din cauza celor puși pe rele! În speranța că lucrurile se vor normaliza, vă mulțumim!
Am mai publicat un comentariu, unde e?
Dacă deținătorii de cai sunt… bronzați, vor plăti amenzile la Paștele cailor! 😉