Pompierii din Caraş-Severin pregătiți să intervină în lupta cu flăcările devastatoare din Australia

 

 

f

Pompierii cărășeni sunt pregătiți să intervină în lupta cu urgia provocată de incendiile din Australia, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Caraș-Severin, Adrian Manofu. Decizia se va lua la nivel central, însă dacă vor fi solicitați, vor trimite echipaje pe continentul în flăcări.

În urma apelului lansat de Centrul de Coordonare a Răspunsului în Situații de Urgență al Uniunii Europene (ERCC) către Statele Membre pentru a comunica în cel mai scurt timp posibil resursele pe care le pot pune la dispoziție pentru a fi dislocate în vederea intervenției în Australia, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a adus la cunoștința premierului României solicitarea, iar Ludovic Orban a dispus transmiterea informațiilor referitoare la resursele umane și logistice ce pot fi pregătite pentru dislocarea în Australia. Președintele României a fost informat cu privire la resursele de care dispune țara noastră și a transmis ca, în urma solicitărilor, țara noastră să ofere ajutor în cel mai scurt timp, după cum se precizează în comunicatul de presă al MAI.

România are pregătite deja mai multe detașamente de pompieri militari care așteaptă doar un semn din partea autorităţilor australiene, pentru a intra în lupta cu incendiile devastatoare.

Pompierii români care vor merge în Australia sunt militari cu experienţă la intervenţia şi stingerea incendiilor de pădure, unii dintre ei participând la misiuni similare în alte ţări.

Pompierii români vor fi transportaţi în Australia cu o aeronavă militară de transport a Forţelor Aeriene Române.

Ca urmare a activării Mecanismului European de Protecție Civilă, la nivelul Uniunii Europene va fi constituită o rezervă de forțe de intervenție și salvare în caz de dezastre, pusă la dispoziție de țările ce dețin capacități în domeniu, pe care oficialii australieni o pot accesa în totalitate sau parțial, în funcție de necesități și de evoluția situației din acest stat”, se specifică în comunicatul MAI.

 

Elena FRANȚ

 

 

 

 

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei