O poveste cu final fericit pentru trei pisicuțe care au fost salvate de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor. Patrupedele au fost găsite blocate într-o clădire dezafectată din Reșița, fără acces la hrană sau apă.
Polițiștii au intervenit rapid după ce au fost alertați de o persoană care a observat pisicile în pericol. La fața locului, oamenii legii au identificat proprietarul imobilului și, cu acordul acestuia, au intrat în clădire. Cele trei pisici, speriate dar nevătămate, au fost preluate și duse în siguranță.
Ulterior, pisicuțele au fost încredințate unei asociații pentru protecția animalelor, unde primesc îngrijiri și sunt în afara oricărui pericol, transmite Simona Harbuzaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Autoritățile fac un apel către toți cetățenii să dea dovadă de responsabilitate și vigilență. „Nu rămâneți indiferenți la astfel de fapte și sesizați abandonul sau alte situații în care observați animale în pericol”, transmit polițiștii. De asemenea, proprietarii de spații private sunt sfătuiți să verifice cu atenție clădirile înainte de a le închide, pentru a preveni astfel de incidente.
Karina TINCUL


















Doamne ce drăăguuuuț! Cum salvează oamenii legii pisicuțe! Auziți, dar la padocul de câini ati fost să vedeți bestialitate și cruzime? Ăla de pe drumul lupacului… Am un sălaș pe deal acolo, și nu vreți să știți ce urlete și schelălăieli se aud de la săracii câinii ăia. Zilnic se aud impușcături, ceea ce mă face să cred că îi asomează cu pistol de-ala pentru porci, nicidecum eutanasiere. Urlă săracii de ei de ți se rupe sufletul. Am fost o singură dată acolo înăuntru și e ceva horror. Sunt lăsați în cuști supraaglomerate, in plin soare, fara apă, alții muribunzi lăsați în propriile fecale… Cine vrea să vadă și să înțeleagă bestialitatea omului să meargă acolo. Eu unul, ceva mai horror nu am vazut. Acolo merge miliția animalelor, sau padocul ăla fiind al primăriei nu au voie sa bage nasul? Dar de câinele ăla legat în lanț în soare, acolo la deponeul dintre minda și lend, vis-a-vis de noile blocuri? Depozitul ăla e tot al primăriei și e un cățel legat cu lanț, bate soarele pe el săracul, nu ii pasă nimănui. Sau ce ziceți de practica babornițelor așa -zis cu suflet mare care hrănesc pisici aciuite pe lângă blocuri, și când astea fac pui aruncă puii in Bârzava dar ele au impresia că fac o faptă creștinească hranindu-le…. Terminați bă cu ipocrizia