Prefectul Gâfu: aparatura de oxigen, inaugurată de Cican la spitalul din Caransebeș, nu funcționează!

gafu t

Prefectul județului, Cristian Gâfu a adus în discuție, în cadrul conferinței de presă susținută ieri, inaugurarea din 28 aprilie pe care fostul manager al spitalului din Caransebeș, Adrian Cican a făcut-o la instalația de oxigen, care însă nu a fost funcțională nici atunci la inaugurare și nu este funcțională nici acum.

„Aparatura de oxigen nu este făcută cum trebuie și dacă am putea merge acum acolo, v-aș demonstra asta….Mi-am permis să îl sun pe actualul manager (nr.  Ioan Călin Grozăvescu) să întreb dacă a devenit funcțională de atunci până acum: nu este funcțională! O să am o întâlnire cu dumnealui în cursul săptămânii să vedem ce trebuie să facem ca să devină funcțională!”, a spus prefectul Gâfu.

În ceea ce priveşte RT PCR-ul inaugurat tot în 28 aprilie, Cristian Gâfu, a precizat că nici acesta nu funcționează.

RT PCR-ul este a doua nemulțumire a mea. Nu funcționează! Vom avea un PCR probabil în 30 de zile de acum, printr-o colaborare a mai multor instituții la nivel județean și național, dar funcționalitatea unui PCR înseamnă să aibă un aviz, DSP-ul să îl recepționeze ca și activ în Caraș Severin, ISU să îl aibă în evidență pentru a comanda la nivel național cele necesare funcționării lui și cel mai important, înainte de a fi dat în funcțiune trebuie făcut un număr minim de teste care trebuie făcute duble. Probele rezultate de aceiași persoană să meargă și la un PCR în funcțiune la Timișoara și la Reșița și să fim siguri că cel puțin 10 probe au același rezultat și abia atunci putem să îl dăm în funcțiune”, a mai declarat prefectul Cristian Gâfu.

Reprezentatul Guvernului în teritoriu a precizat că a dispus efectuarea unui control la spitalul din Caransebeș, iar rezultatele le va face publice cu ajutorul presei.

Având în vedere toate aceste sesizări primite de mine, dar nefăcute publice, am dispus efectuarea unui control la spitalul municipal Caransebeș, iar la momentul când va fi finalizat veți primi fiecare o copie după actul de control ca să fie public fără posibilitatea de interpretări. Nu spun că se găsesc sau nu aspecte negative, dar nu putem să ieșim în spațiul public și să acuzăm instituții că au făcut abuzuri pentru că au schimbat o persoană”, a afirmat prefectul județului Caraș-Severin, Cristian Gâfu, referindu-se la schimbarea din funcție a fostului manager, Adrian Cican.

 

Lorena POENARU

 

 

Distribuie pe:

Stiri similare

3 Comentarii

  1. ANA POPA

    VAI NOUA..SE IMPLICA PREFECTUL LA FINAL DE PANDEMIE,APROPOS,CINE L-A NUMIT SA NE SPUNA SI CE ANUME IL RECOMANDA PENTRU ACEASTA DEMNITATE,DUPA CE-A FOST NUMIT IN LOCUL UNUI OM CU ADEVARAT COMPETENT,FLORENTA ALBU.

    Raspunde
  2. ion

    mai bn taceai domnule prefect , omul face rost de un aparat , si dumneata vorbesti de avize si draci , in perioada d pandemie , in loc sa ajutati sa urgentati obtinerea acelor avize , aratam cu degetul , din 28 aprilie , azi e 06.05. cu cele 30 de zile ale dvs , trece pandemia si apartul tot nu functioneaza

    Raspunde
  3. zero

    “dacă am putea merge acum acolo, v-aș demonstra asta”

    Dacă şi cu parcă, se cărau în barcă …
    Poate dacă parcă vine Vela cu elicompterul sa mai aducă “o gură de oxigen”, ca la Măureni.

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei