4.3 C
Reșița
joi, 12 decembrie 24

Premieră în istoria Clubului Mystic Reșița! Două perechi vor reprezenta România la Campionatele mondiale!

În urma participării la Campionatele Naționale pe Secțiuni din 9-10 aprilie, cea mai importantă și cea mai grea competiție de dans sportiv la nivel național, au fost delegate perechile care vor reprezenta România la Campionatele mondiale.

Mai exact, primele două perechi ale fiecărei categorii de vărstă, câștigătorii medaliilor de aur și de argint vor reprezenta România la mondiale. Acest lucru se întâmplă în fiecare țară de pe Glob, după cum ne-a declarat Alex Holecz, antrenor de dans sportiv în cadrul Clubului Mystic Reșița.

„Pentru prima dată în istoria Clubului Mystic avem două perechi care vor reprezenta România la Mondiale. Este vorba despre două categorii de vârstă: 14-15 ani open standard și tineret latino.

La 14-15 ani open standard am fost reprezentați de Marius Pădurean și Adelina Stanciu care în primul an de categorie au reușit performanța de a se clasa pe a doua treaptă a podiumului fiind astfel una dintre cele două perechi reprezentante la campionatul mondial din partea României.

Cealaltă pereche este formată din Bogdan Kostner și Andreea Dumitru, o pereche care a concurat la secțiunea open latino tineret. Ei au reușit aceeași performanță, de a se clasa pe poziția secundă.

Pentru noi rezultatul este unul neașteptat, în sensul că ambele perechi sunt printre cele mai tinere în categoria lor și scopul nostru era doar clasarea în finală, nicidecum nu ne-am așteptat să fim pe podium”, a precizat antrenorul Alex Holecz.

Greul abia acum începe pentru sportivii reșițeni, parcursul etapei de până la campionatele mondiale fiind unul care se va desfășura foarte detaliat.

Acum nu mai este vorba despre noi și despre Mystic, ci este vorba despre România. Din păcate nu ne ridicăm la un nivel financiar prin care să putem susține tot ce am putea face, dar sperăm să găsim sprijin din partea autorităților și poate a oamenilor care susțin sportul.

Eu promit însă că vom face tot ce ne stă în putință să reprezentăm România cu onoare și sperăm cu succes, pentru că este vorba de campionatele mondiale, nu de un concurs oarecare!”, a declarat Alex Holecz, antrenor de dans sportiv în cadrul Clubului Mystic Reșița.

Menționăm că la Campionatele naționale, pe lângă cele două rezultate amintite anterior, Clubul Mystic a mai avut o clasare în finală tot prin perechea Marius Pădurean și Adelina Stanciu, la secțiunea latino 14-15 ani, și încă două perechi participante la tineret standard, care au obținut locul 18, respectiv 19, prin Vlad Iordăchescu și Roxana Pătrașcu, respectiv Vlad Borcheș și Iulia Borozan.

Lorena POENARU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei