Premieră pentru Moldova Nouă: cabinet de radiologie dentară și stomatologie pediatrică

După mai bine de trei decenii în care orașul nu a avut un cabinet stomatologic dedicat elevilor și preșcolarilor, micii pacienți din Moldova Nouă vor putea beneficia din nou de servicii stomatologice specializate.

Anunțul a fost făcut de primarul orașului, Adrian Torma, care a precizat că noul cabinet de stomatologie pediatrică va deveni în curând operațional în cadrul Policlinicii Spitalului Orășenesc.

Investiția în operaționalizarea cabinetul este din fonduri europene, printr-un proiect finanțat de ADR Vest, în cadrul Programului de Sănătate. Aceasta a permis dotarea spațiului cu echipamente moderne, la standarde actuale, menite să ofere servicii medicale de calitate pentru copii.

Un astfel de serviciu nu a mai existat în oraș de foarte mulți ani. De peste 30 de ani nu a mai funcționat un cabinet stomatologic pediatric la Moldova Nouă”, a declarat primarul Adrian Torma.

Autoritățile locale anunță că există deja un medic specialist care se va ocupa de micii pacienți. O noutate importantă pentru oraș este și introducerea serviciului de radiologie dentară.

Astfel, Moldova Nouă va avea pentru prima dată și un cabinet de radiologie dentară, dotat cu aparatură modernă, care va deveni operațional în perioada următoare.

De aceste servicii vor beneficia preșcolarii de la grădiniță și elevii liceului din Moldova Nouă, începând cu data de 10 mai.

„În curând cabinetul de stomatologie pediatrică din cadrul Policlinicii Spitalului Orășenesc va deveni operațional. Programul va fi anunțat de spital, dar și prin grădinițele și școlile din oraș”, a mai transmis primarul Adrian Torma.

Prin această investiție, administrația locală își propune să faciliteze accesul copiilor la servicii stomatologice moderne și la controale regulate, esențiale pentru prevenția și menținerea sănătății dentare.

Lorena POENARU 

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei