Președintele Romeo Dunca, interesat brusc de nevoile asistenților maternali din Caraș-Severin

Se apropie alegerile locale, iar văditele forme de simpatie ale aleșilor pentru cei care ar putea lovi cu ștampila în dreptul pătratului unde sălășluiește numele lor, vor deveni un deja-vu, în perioada imediat următoare.

Ar putea fi și cazul manifestării de marți, organizată în sala de ședințe a Palatului Administrativ Județean din Caraș-Severin, locul unde au poposit pentru un ceas peste o sută de asistenți maternali din întregul județ. O altă sută de asistenți maternali sunt invitați peste o săptămână, pentru că palatul e mare, dar nu a fost gândit pentru astfel de manifestări. Poate data viitoare, domnule Romeo Dunca, luați în considerare Sala Polivalentă…

Dar să revenim. Invitația a fost lansată de conducerea Consiliului Județean, asigurată de Romeo Dunca, prin Valentin Mureșan – Șef Serviciu în cadrul DGASPC Caraș-Severin, omul uns de același președinte al Consiliului Județean pentru a asigura interimatul funcției de director executiv al instituției amintite, prin dispoziția 731/07.12.2023.

Trebuie să menționăm că în județ sunt astăzi undeva în jur de 400 de asistenți maternali, dar, așa cum vă spuneam, la acțiunea de forță de la Consiliul Județean s-au prezentat mai puțin de jumătate dintre aceștia. Restul… altă dată. Remarcăm cu bucurie nedisimulată faptul că președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, după aproape 4 ani de zile în care nu a catadicsit să afle care sunt doleanțele acestor asistenți maternali, nemulțumirile sau eventualele propunerile acestora care ar putea conduce la îmbunătățirea calității activității de asistență maternală, în beneficiul lor și al asistaților, a găsit momentul propice chiar acum, cu vreo două luni și ceva înainte de alegeri, pentru organizarea acestei întâlniri.

Mai multe voci din interiorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin ne-au declarat, într-o notă de absolută confidențialitate, că încă din 2020, de la momentul alegerii sale în funcție, președintele Romeo Dunca nu și-a făcut niciodată timp să viziteze toate centrele din Caraș-Severin, ci doar pe cele unde și-a dorit schimbarea șefilor de centre sau a celor pe care intenționa să le închidă (alte măsuri geniale administrative!).

Mai mult decât atât, cei  care au asistat la recentele schimbări executate în forță la vârful DGASPC (vom vedea în perioada următoare cât de legale au fost aceste măsuri aplicate directorului executiv Elena Amzoi), șoptesc pe la colțul sediului din Govândari că instituția care se ocupă de asistență socială și protecția copiilor din Banatul de Munte ar fi condusă din umbră de domnul Vasile Tipa, ex-polițist la Timiș, „Întocmitorul“ de dosare penale, șeful de cabinet al Președintelui Consiliului Județean, Romeo Dunca, în vreme ce Valentin Mureșan ar fi doar o marionetă extrem de ascultătoare și docilă.

Mai mult decât atât, în discuția purtată de cei doi angajați înfierați s-a inserat un al treilea, care a cerut un foc și, cu mult năduf, s-a pus la suduit prezența prin instituție a unui anume Tipa (o fi același personaj??), care ar veni o dată sau de două ori pe săptămână și îi trasează sarcini lui Mureșan, care trebuie executate întocmai chiar de către vorbitor. Căci, s-avem pardon, Vali e acum șef și deleagă sarcinile, să vă fie clar, nu le mai execută ca în perioada în care era un mediocru instructor de educație la Centrul Speranța.

Aici s-ar încadra și modul în care domnul director exec. Valentin Mureșan i-ar fi transmis unei adjuncte faptul că pentru prezența asistenților maternali trebuie inventată o temă care să fie prezentată în cadrul unei ședințe ce ar justifica prezența atâtor sute de asistenți maternali.

Am și eu o întrebare, domnule Tipa…ah scuze, domnule Mureșan: de către cine au fost supravegheați sutele de copii din Caraș-Severin, atâta vreme cât asistenții maternali s-au aflat la Reșița, la ședința imperios necesară organizată la data de 26 martie 2024? Au aflat cei prezenți care sunt drepturile și obligațiile asistenților maternali sau anumite materiale pregătite și tipărite de conducerea interimară a DGASPC Caraș-Severin nu au mai fost expuse, din lipsă de … curaj?

Și încă două întrebări, în subsidiar, pentru domnul președinte Romeo Dunca: este adevărat că în anii precedenți nu ați asigurat bugetul integral al DGASPC-ului, cerut insistent de conducere pentru buna funcționare? În acest sens, pentru anul precedent, bugetul cerut de conducerea DGASPC pentru buna funcționare a fost acoperit de către Consiliul Județean Caraș-Severin doar în proporție de 60%, adică de către dumneavoastră? Deci instituția a avut un deficit bugetar de 40% pe 2023, dar asta nu v-a împiedicat să vă mai „îngrijiți“ o dată de banii asistaților și-așa bătuți de soartă din județ?

Prin urmare, ar fi adevărată teoria prin care ați fi cerut conducerii instituționale o tăiere a bugetului DGASPC Caraș-Severin pentru a putea achita salariile angajaților din Consiliul Județean, punând în pericol întregul sistem de asistență socială, inclusiv partea rezervată persoanelor cu dizabilități, oameni care și-au primit banii cu întârziere? Sau că într-o altă situație, ați cerut banii DGASPC pentru asfaltări, tot din bugetul ciopârțit încă de la încredințare.

Oricum, mie nu mi-a venit să cred că astfel de scenarii sunt cu putință și le-am spus de la obraz celor care împingeau un căruț cu o doamnă în vârstă cu probleme locomotorii și care-l trimiteau fără milă la „necuratul“ pe alesul nostru, că acest „camarad“ al cărășenilor, Romeo Dunca, este genul de om sufletist, sensibil, atent la nevoile persoanelor cu nevoi speciale, un om care nu și-ar lăsa semenii într-o suferință și mai mare decât aceea pe care o poartă deja pe umeri, dar oamenii vorbesc și ei … săracii și spun că n-am înțeles mai nimic din adevăratul Romeo Dunca.

P.S. Nu sună „ușor“ electorală prezența sutelor de asistenți maternali în clădirea Consiliului Județean pe care ți-ai dorit să-i vezi la față abia acum, înaintea alegerilor locale?

Notă redacție: acesta este un pamflet și poate fi tratat ca atare.

Sergiu TABAN

1 COMENTARIU

  1. ”Am și eu o întrebare, domnule Tipa… de către cine au fost supravegheați sutele de copii din Caraș-Severin, atâta vreme cât asistenții maternali s-au aflat la Reșița …?”

    Cum adică de către cine?
    Orice suspect ”invitat” la audieri (fie acela și milițianul de la CJ tocmit de Dunca) are dreptul la asistența unui avocat numit din o(ri)ficiu.
    Copiii (asistați) nu au un asemenea drept, nici libertatea de exprimare pretins-inviolabilă prin Legea nr. 272, art.28, alin.(2).
    (”vizează promovarea bunăstării sale sociale, spirituale şi morale, sănătatea sa fizică şi mentală, sub orice formă şi prin orice mijloace la alegerea sa”).
    O glumă bună, nu?

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei