(VIDEO) Prestația artistică deosebită, la primul festival coral din pandemie!

coral

Într-o zi rece, cenușie și ploioasă de mai, 5 grupuri corale s-au reunit într-un loc al păcii, speranței și luminii pentru ca prin compozițiile muzicale interpretate să aducă un strop de căldură în sufletele celor prezenți. Și se pare că au reușit, fapt certificat prin numărul mare  de spectatori prezenți în Biserica ortodoxă „Schimbarea la Față” din cartierul Govândari unde a avut loc ediția XXI a Reuniunii de Cântări și Muzică „Ion Românu“.

La festival au participat două coruri de copiii: Corul „Pui de Cer” al Centrului de Tineret din Moniom,  dirijor: prof. Georgiana Ciucur și Corul  „Allegretto“ al Liceului de Artă „Sabin Păuța“ Reșița, dirijor: prof. Emanuela Moldovan.

DSC_0033

Alături de copii au evoluat corurile adulților: Corul „Franz Sturmer“ al Forumului Democrat German din Reșița, dirijor: prof. Elena Cozîltea, Corul „Laudae“ – Corul de femei al Centrului de Tineret Moniom, dirijor: prof. Georgiana Ciucur și Corala „Lira“ din Reșița, dirijor: prof. Elena Cozîltea.

DSC_0090

 

Participanților le-au fost înmânate diplome de excelență pentru prestația artistică deosebită, buna colaborare și contribuția notabilă în cadrul Reuniunii de Cântări și Muzică „Ion Românu”, ediția XXI, 20 mai 2021, din partea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin.

Festivalul a fost transmis live pe pagina de facebook a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin.

DSC_0001

Organizatorii evenimentului au fost:  Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin, Consiliul Județean Caraș-Severin și Biserica „Schimbarea la Față”, lăcașul de cult fiind și gazda manifestării.

 

DSC_0024

Lorena POENARU

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei