Prezența la vot în Caraș-Severin, peste 40%! Au fost sesizate 8 posibile incidente electorale!

Cu aproximativ o oră înainte de închiderea urnele, prezența la vot în județul Caraș-Severin este de 40,88%. La nivel național, prezența la vot a depășit 50% (cu tot cu voturile din diaspora).

Din cei 252.082 de alegători înscriși pe listele permanente din Caraș-Severin, au trecut pe la urnele de vot 86.734 de persoane. 15.161 de alegători au votat pe liste suplimentare, iar urna mobilă a fost solicitată de 1.260 de ori.

În ceea ce privește procesul de votare, în Caraș-Severin „nu au fost înregistrate situații deosebite din punctul de vedere al atribuțiilor structurilor Ministerului Afacerilor Interne”, conform datele transmise de Centrul de comunicare județean:

„Datele centralizate la nivelul Comandamentului Operațional activat la nivelul județului Caraș-Severin arată că în cursul zilei de azi, au fost sesizate 8 posibile incidente electorale, dintre care 7 nu sunt confirmate, și în cadrul uneia dintre ele se efectuează cercetări.

Fiecare sesizare cu privire la producerea unor incidente electorale este verificată cu operativitate de echipele MAI, indiferent de persoanele implicate”.

Karina TINCUL

Știrile zilei