500 de km de trasee cicloturistice în Caraș-Severin, pe Via Banatica

modelmic

Conducerea Consiliului Județean Caraș-Severin își propune atragerea de fonduri europene pentru implementarea unui amplu proiect de dezvoltare a cicloturismului în Banatul montan. Acesta prevede, printre altele, realizarea a nu mai puțin de 500 de km de trasee cicloturistice, amenajarea unor locații pentru parcarea bicicletelor și achiziționare a 1000 de astfel de mijloace de deplasare, atât biciclete mountain bike clasice, cât și electrice.

O întâlnire de lucru pe marginea proiectului „Via Banatica – Cicloturism în Banatul Montan” a avut loc săptămâna aceasta la sediul forului județean cărășean. Proiectul care își propune, prin obiectivele și rezultatele sale, dezvoltarea turismului outdoor, de aventură, a cicloturismului ca o alternativă și o completare a turismului tradițional, este inclus în actualizarea Strategiei durabile de dezvoltare a județului Caraș-Severin 2015 – 2020, fiind transmis în vederea finanțării, prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

Discuțiile grupului de lucru au condus spre necesitatea încheierii acordului de parteneriat între Consiliul Județean Caraș-Severin, ca lider de proiect, și primăriile din județ, pentru a putea accede la următoarea etapă a proiectului.

Obiectivele principale ale proiectului sunt dezvoltarea și modernizarea infrastructurii cicloturistice: piste și trasee integrate, dezvoltarea semnalizării direcționale a infrastructurii de sprijin a traseelor prin sistem smart digital, îmbunătățirea furnizării de informații cu privire la oportunitățile existente, prin sistem digital și dotarea a 5 locații cu 500 de biciclete mountain bike electrice – E MTB (100 de biciclete per locație) și 500 de biciclete mountain bike MTB clasice (100 de biciclete  per locație), parking biciclete și stații de încărcare baterii/E-bike.

Au răspuns invitației domnului președinte Romeo Dunca și a administratorul public al județului, Tinu Vidaicu, primarul Reșiței, Ioan Popa, responsabilii cu implementarea proiectelor cu finanțare europeană din cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin, primarii localităților din județ, reprezentanți ai Regiei Naționale a Padurilor – ROMSILVA, Parcului Național Semenic – Cheile Carașului, Agenției pentru Protecția Mediului Caraș-Severin”, informează reprezentanții Consiliului Județean Caraș-Severin.

foto: Facebook (Banatul Montan)

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Marius

    La ce drumuri avem si vom avea prin judet si privind preturile carburantilor, bicicleta este cea mai buna optiune. In sfarsit un proiect de viitor.

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei