Prima dată Moniom! Apoi G.A. Petculescu, spune vicele Călin!

Daniel Călin, viceprimarul municipiului Reșița, anunța la începutul acestui an lucrările ce vor fi realizate anul acesta din bugetul local al orașului, de către Direcția de Întreținere. Planul de bătaie includea, în funcție de buget, o serie de asfaltări în cartierele aparținătoare, precum și pe strada G.A. Petculescu.

Investițiile plănuite pentru anul acesta au fost confirmate de Dani Călin la finalul celei mai recente ședințe a Consiliului Local Reșița, ședință în care a fost aprobat și bugetul local pentru anul în curs.

În loc să concentreze toate resursele într-un singur cartier, Primăria a decis să împartă bugetul de asfaltări astfel încât fiecare comunitate să beneficieze de modernizare. „Am preferat să împărțim bănuții ca să se bucure fiecare zonă de o bucățică de asfalt”, a explicat Daniel Călin.

Conform declarațiilor viceprimarului prima zonă vizată de lucrări va fi Moniom, după care se va interveni pe strada G.A. Petculescu, unde se așteaptă ultimele avize.

„Pentru Direcția de Întreținere avem un proiect frumos în care vom reabilita în totalitate G.A. Petculescu. Până la grădinița Palatul Fermecat, pe sub pod. Așteptăm avizul de la CFR și se demarează. Între timp o să începem în Moniom. Este și cea mai ușor de realizat. Să ne intrăm în mână, după care probabil că undeva în luna mai vom începe G. A. Petculescu. Speranța mea asta este.

Și avem prevăzut în bugetul pe anul ăsta asfaltarea a unei bucăți din fiecare cartier. De exemplu, în Doman se va asfalta până în centru, în Țerova se va asfalta, la fel, până în centru și tot centrul. În Moniom se va asfalta până la biserică, inclusiv terenul de sport din curtea căminului. La Secu se va asfalta panta până la prima intersecție. În Cuptoare, la fel, drumul către cimitir.

După cum vedeți, în fiecare din localitățile aparținătoare vor fi intervenții și vor fi intervenții în fiecare an de acum încolo. Am preferat să o facem în acest mod. Poate că dacă strângeam toți banii aceștia și făceam un singur cartier, puteam să facem un singur cartier în totalitate. Am preferat să împărțim bănuții pe fiecare, să se bucure fiecare zonă de o bucățică de asfalt”, a mai precizat viceprimarul Călin.

 

Karina TINCUL

3 COMENTARII

  1. Călinuț diminutiv Dănuț împarte bănuții să dea la fiecare câte o bucățică, așa sperând să inchidă gurița la toată lumea. Dar de ce s-a ajuns la situația aceasta ?
    1-de 10 ani (in 2016 incepe megalomanul Pinocchio spargerea banului public) nu s-a făcut nimic în localitățile -cartier apartinatoare. Nimic insemnând NIMIC. adică zero interes în zece ani.
    2- investiții prostești făcute doar de dragul parandărătului. De exemplu 10km de drum asfaltat integral pană în capătul barajului Secu, cu parapete pe toată lungimea. După 1 an asfaltul a fost spart pentru a baga cablu de înaltă tensiune și pentru a extinde rețeaua de apă canal. 10km de drum reabilitat doar pentru a fi spart și nereparat corespunzător. Probabil din banii ăia se puteau face TOATE cartierele.
    3. Cheltuieli prostești făcute prin achiziții directe la sume maxim posibile pe lucrări fara noimă și executate prost- exemplu mizeria de scară care duce la stema de pe dealul Golului, statie de transformare pe dealul Golului, și se poate continua cu exemple de genul.
    4- participarea cu procente mari din investiții la cofinanțările proiectelor pe fonduri, făcute doar pt a întoarce șpăgi și nefolositoare pentru comunitate.
    5- cheltuirea banilor pentru obiective tip gauri bugetare- hală multifuncțională, hala minda, achiziții de stâlpi de beton in fata gării.
    Lista poate continua dar fiecare știe și își amintește aceste cheltuieli idioate, așa că toată lumea înțelege cum e cu BĂNUȚII și cu BUCĂȚELELE. Și-au umplut băiețeii burticile și buzunărașele și vă aruncă firimiturile ce au mai rămas sub formă de petice de asfalt pe la colțuri.
    Așa-i Dănuțe?

  2. O soluție mai bună ar fi repararea drumurilor cu piatra cubica acolo unde deja există. Asfaltul turnat peste piatra cubica nu va rezista prea mult, pe când un drum de piatra cubica rezista zeci de ani fara probleme. Asfaltul se poate pune unde nu este deocamdată nimic, de exemplu în Secu. În Doman sau Terova se poate repara cu piatră și vei avea o lucrare mult mai trainică. Oricum pe zonele alea nu trebuie sa se circule cu viteză, și păstrezi și aspectul

  3. Prin februarie ne asigura ca G.A. Petculescu vă fi reabilitată până la sfârșitul lui martie, acum mai trebuie avize…..,Căline, data viitoare să ne spui și anul, nu doar luna!!!

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei