Zilele acestea a avut loc prima ediție a Simpozionului județean „Educație. Biodiversitate. Sustenabilitate”, desfășurat la Colegiul Național „Mircea Eliade” din Reșița, eveniment inclus în Calendarul CPEEJ Caraș-Severin, poziția 69. Manifestarea a fost organizată în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, Casa Corpului Didactic, Centrul Județean de Excelență, Colegiul Național „Diaconovici Tietz” și Școala Gimnazială Nr. 1 Bocșa.
Simpozionul a urmărit stimularea interesului elevilor pentru protejarea mediului și formarea unei atitudini responsabile față de natură, încurajând creativitatea și implicarea activă pentru un viitor durabil, a informat directorul unității de învățământ, prof. Marius Cornici.
Au participat elevi și cadre didactice din județ și din alte colțuri ale țării, prezentând lucrări, proiecte și activități dedicate conservării biodiversității și educației ecologice.
Activitățile directe au inclus ateliere interactive diverse, adaptate pe grupe de vârstă și teme relevante:
- „Învățăm să protejăm!” – clasa a VI-a B (prof. Perța Cristina Mirela)
- „Gândește! Răspunde! Protejează!” – clasa a III-a B (prof. Bribete Cornelia Mirela)
- „Mici, dar responsabili” – clasa I C Step by Step (prof. Avram Anca și prof. Moise Daniela)
- „Animale hoinare – sortăm și învățăm” – clasa pregătitoare C Step by Step (prof. Lorincz Daniela, prof. Marișescu Daiana)
- „Nouă ne pasă” – confecționare de obiecte utile și decorative, clasele a VI-a A și B (prof. Vukovics Damian Mărioara Titiana, prof. Bognar Ancuța Ecaterina)
- „Să prețuim resursele planetei” – clasele a VII-a A și a VIII-a B (informatician Iordăchescu Cristina, prof. Munteanu Elena)
- Flash-mob susținut de elevii colegiului (prof. Potoceanu Carmen Oana)
- „Fiecare hârtie contează, deci reciclează!” – clasele pregătitoare – a VIII-a (bibliotecar Bădescu Mariana)
Participanții și-au demonstrat cunoștințele ecologice, abilitățile practice, artistice și de comunicare, într-un cadru colaborativ și dinamic.
Un punct de atracție a fost expoziția și concursul cu tema „Educație pentru biodiversitate”, unde au fost expuse lucrări plastice, digitale și proiecte educative care reflectă percepția copiilor asupra mediului și a importanței protejării acestuia.
Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de evaluare a activităților, jurizarea lucrărilor și o dezbatere pe tema protecției mediului. Simpozionul a evidențiat implicarea elevilor și cadrelor didactice, dar și necesitatea unei colaborări continue între instituțiile educaționale pentru un viitor sustenabil.
Lorena POENARU